Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aspirina ar putea reduce cu 50% riscul de cancer. Cercetătorii britanici aduc primele dovezi

Publicat in Gandul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Tratamentul cu aspirină ar putea reduce riscul de cancer pe termen lung, relatează Daily Mail. Potrivit unui studiu realizat în 16 ţări, pastilele pot preveni apariţia cancerului într-o proporţie de 50%.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 861 de persoane, care au în familie persoane cu sindromul Lynch (bolnave de cancer colorectal) sau alte forme de cancer, împărţite în două grupuri. Astfel, primul grup a fost tratat cu două aspirine pe zi timp de doi ani, iar celui de-al doilea grup i s-au administrat pilule placebo.

În primă fază, cercetătorii nu au descoperit nicio diferenţă între cele două grupuri. Dar după o perioadă de observaţie care a durat cinci ani, până în 2010, au observat că 19 persoane din grupul celor care au luat aspirină au fost diagnosticate cu cancer la intestine, în timp ce în grupul care a luat placebo au fost diagnosticate 34.

"Am demonstrat, în sfârşit, că aspirina are un puternic efect preventiv asupra cancerului, doar că nu se vede decât în timp, după câţiva ani", susţine profesorul John Burn de la Universitatea Newcastle.

Un alt studiu important a fost făcut anul trecut şi a demonstrat faptul că dozele mici de aspirină, după cinci ani de utilizare, reduc şansele de a muri cu o treime.

Cu toate acestea, există şi păreri contrare. Cea mai mare grijă în ce priveşte consumul de aspirină este apariţia sângerărilor stomacale şi accidentelor vasculare cerebrale la persoanele sănătoase.

Se astimează că sunt aproximativ 30.000 de persoane bolnave de cancer colorectal în Marea Britanie. "Dacă le-am administra fiecăruia câte două aspirine pe zi acum, în următorii 30 de ani am putea preveni apariţia cancerului la 10.000 de persoane. Pe de altă parte, am putea provoca aproximativ 1.000 de ulcere", susţine profesorul John Burn.

Potrivit specialiştilor, pe viitor vor fi făcute şi alte studii pentru a descoper

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°