Femeile care muncesc în schimburi, inclusiv de noapte, prezintă un risc cu 20% mai mare de a suferi de diabet de tip II, spre deosebire de cele care nu au un astfel de program la serviciu. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard, care precizează că riscul de a face diabet zaharat de tip II este direct proporţional cu numărul de ani în care acestea au muncit în ture.
Cercetătorii precizează că diabetul de tip II este o boală care duce la apariţia şi altor probleme de sănătate, precum afecţiuni cardiovasculare, orbire şi probleme cu ficatul.
Specialiştii au analizat 177.184 de femei, dintre care 69.725 de voluntare aveau vârste între 42 şi 67 de ani în perioada 1988-2008 şi 107.459 de participante aveau vârste între 25 şi 42 de ani în intervalul 1989-2007, informează Daily Mail.
Astfel, menţinerea unui astfel de program pentru o perioadă de 3 până la 9 ani s-a asociat cu un risc cu 20% mai mare de a face diabet zaharat, o perioadă de 10-19 ani a crescut riscul cu 40%, iar una de peste 20 de ani cu 58%.
Munca în ture perturbă ritmul circadian (veghe/somn) şi alte ritmuri ale organismului şi a fost asociată cu obezitate şi cu sindrom metabolic, au declarat specialiştii. Potrivit savanţilor, acestea sunt condiţii premergătoare diabetului zaharat de tip II.
Potrivit unor studii anterioare, realizate pe ambele sexe, munca în ture creşte riscul de ulcer, de boli cardiovasculare (cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială şi chiar infarct miocardic acut), de insomnii şi de oboseală cronică.
Femeile care muncesc în schimburi, inclusiv de noapte, prezintă un risc cu 20% mai mare de a suferi de diabet de tip II, spre deosebire de cele care nu au un astfel de program la serviciu. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard, care precizează că riscul de a face diabet zahara