Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crescătorii de animale, aproape lăsaţi cu ochii-n soare

Publicat in Gazeta Noua, duminică 19 mai 2013 ·

Deşi ordonanţa care obligă primăriile să închirieze sau să concesioneze pajiştile către asociaţiile crescătorilor de animale a fost publicată, fermierii se plâng în continuare că nu găsesc înţelegere la nivel local.

Bătălia pe izlazurile comunale continuă şi acum, după ce, în ultima săptămână din aprilie, a fost publicată ordonanţa de urgenţă care stabileşte cum pot crescătorii de animale să primească în administrare aceste terenuri. Actul normativ menţionează că doar în acest an, în mod excepţional, asociaţiile crescătorilor pot depune cereri de concesiuni, chirie etc. în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei (ar mai fi foarte puţin timp), în mod obişnuit sfârşitul anului fiind termen limită pentru solicitările care vizează următorii ani (darea în administrare, sub o formă sau alta, se face pentru maximum 5 ani).

Crescătorii de animale se plâng de faptul că nu au găsit încă înţelegere nici acolo unde au fost depuse astfel de cereri. Mai mult, multe consilii locale au depus deja propriile solicitări la APIA pentru subvenţia pe păşune, ignorând actul normativ emis tocmai în ideea ca fermierii să câştige din acest an dreptul de a administra singuri păşunea comunală.

„Am bătut în ultima perioadă 18 primării. Toate, sub o formă sau alta, mi-au transmis acelaşi răspuns. De la anu’ da, dar acum depun ele, deşi răspunsul a fost nuanţat în fiecare caz. Am lăsat cererile şi asta este, aşteptăm răspuns. Merg prin târguri, merg prin oboare, peste tot oamenii sunt nemulţumiţi, pentru că aproape la nicio primărie nu se vede în modul cum administrează păşunile că primesc nişte bani tocmai cu acest scop”, a declarat Ion Şerban, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale „Mioriţa” Vâlcele, menţionând că printre primăriile care lasă pe anul viitor concesiunea sau închirierea se numără Izvoarele, Dăneasa, Stoeneşti, Drăgăneşti-O

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Moartea lui Ebrahim Raisi a fost confirmată oficial. Elicopterul în care se afla preşedintele iranian şi ministrul de externe a fost găsit complet ars. Ce se întâmplă acum şi cine îi ia locul

News.ro acum 23 minute
Presa iraniană mai întâi şi apoi oficiali iranieni au confirmat, luni dimineaţă, decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provinc

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Preşedintele şi ministrul de Externe al Iranului au murit în accidentul de elicopter

Press Alert acum 42 minute
Foto: arhivă Președintele Ebrahim Raisi, ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian și alte persoane au murit. Decesele provocate de prăbușirea unui elicopter sunt confirmate, anunță presa de stat din Iran. Președintele Ebrahim Raisi, ministrul d

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum o ora
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac asupra unor turişti în Afganistan

HotNews acum 3 ore
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat duminică un atac în care au fost ucişi vineri în Afganistan trei turişti spanioli şi trei cetăţeni afgani, relatează AFP. Zid cu simbolurile organizației Stat IslamicFoto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia În

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

15°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°