Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APPLE are vânzări în stagnare şi profit în scădere. Care este planul companiei de a reveni pe creştere

Publicat in Mediafax, miercuri 24 iulie 2013 ·

Vânzările Apple au stagnat în trimestrul al treilea al anului fiscal, iar profitul a scăzut, rezultatele companiei depăşind estimările analiştilor în pofida gamei relativ învechite de produse, care nu a mai fost împrospătată din toamna anul trecut.

Pentru a reveni pe creştere, compania va miza pe actualizarea gamei de produse şi pe inovare în domeniul distribuţiei, notează Bloomberg.

Vânzările Apple au urcat cu mai puţin de 1% în perioada aprilie-iunie, al treilea trimestru al anului fiscal 2012-2013, de la 35 miliarde de dolari la 35,3 miliarde dolari. Profitul net a scăzut cu 21,5%, de la 8,8 miliarde dolari la 6,9 miliarde dolari, potrivit unui raport prezentat marţi de companie.

Astfel, profitul pe acţiune s-a plasat la 7,47 dolari pe acţiune, depăşind cifra indicată anterior de analiştii din piaţă, de 7,3 dolari pe acţiune. Totodată, piaţa se aştepta la venituri de 35 miliarde de dolari.

Apple va împrospăta în următoarea perioadă iPhone şi iPad, cele mai bine vândute produse ale companiei. CEO-ul Tim Cook vrea de asemenea să consolideze alte afaceri generatoare de venituri, precum serviciile, aplicaţiile şi reţeaua de magazine retail, care numără 408 unităţi.

Acţiunile Apple au scăzut cu 40% de la maximul record înregistrat în septembrie, din cauza temerilor investitorilor legate de absenţa unui nou "hit" după moartea fostului director general Steve Jobs şi de încetinirea pieţei smartphone-urilor, care se apropie de maturitate în ţările dezvoltate.

Cook a indicat că are la dispoziţie mai multe variante pentru readucerea companiei pe creştere, indiferent de popularitatea noilor produse. Apple îşi poate extinde reţeaua de magazine retail, poate lua măsuri pentru creşterea vânzărilor către companii, poate consolida ofensiva pe pieţele emergente, precum India, şi ia în calcul măsuri pentru creşterea volumului de software şi s

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 29 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 52 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 14 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°