Un el şi o ea, de înmulţit cu trei. Se dau trei cupluri, care sînt duse la mare şi despărţite. Timp de o săptămînă, el şi ea nu se pot vedea. În schimb, sînt însoţiţi şi păziţi de parteneri de sex opus, care au misiunea de a-i seduce. Pe plajă, la discotecă, în piscină, în dormitor - peste tot sînt camere de filmat. Telespectatorii votează. Telespectatorii au totul: triumful iubirii şi posibilitatea unui scandal; promisiunea pornografiei şi răsplata virtuţii; amestecul aţîţător al celor trei "d"-uri imbatabile - dragoste, distracţie, dolari (1000 $ este premiul acordat cuplului cel mai fidel). Vara ispitelor e ca un sandvici cu de toate. Şi e prea mult pentru mine. ...Deşi majoritatea ingredientelor sînt vechi. Se poate recunoaşte o mixtură perfectată încă de pe vremea cinematografului mut, cînd un Cecil B. DeMille îşi ispitea publicul promiţîndu-i delicii ilicite (femeia de lume la un pas de adulter cu japonezul rafinat, expert în artă) şi întindea coarda la maximum, înainte de a ridica un deget ("Pînă aici!"), ferm şi moralizator, revenind la valorile tradiţionale (femeia descoperind că de fapt îl iubeşte tot pe soţul ei - un tip cam plicticos, ce-i drept, dar stoic şi loial, nu ca japonezul, care se dovedea a fi o bestie). Şi spectatorul uita că la un moment dat a fost încurajat să aştepte lucruri pe cît de păcătoase pe atît de interesante (sex extraconjugal şi inter-rasial pe deasupra - o dublă transgresare), iar apoi a fost tras pe sfoară. Şi se întorcea acasă, simţindu-se nobil şi virtuos, mulţumit că pînă la urmă cineva s-a căit, altcineva a fost pedepsit, promiscuitatea a fost sancţionată şi iubirea a fost aplaudată. Astăzi rîdem de manipularea lui DeMille. Simţindu-ne superiori publicului de pe vremea aceea (oamenii din fotografiile alb-negru ne par adesea inocenţi), exclamăm: "Şi cînd te gîndeşti că ei chiar se lăsau duşi de poveştile astea!" Şi în a