În urmă cu vreo doi ani am publicat şi noi („Viaţa medicală“), sub semnătura dnei prof. dr. Carmen Ginghină, despre noua definiţie a infarctului miocardic. Subiectul este reluat în BMJ-Ro (nr. 5/iunie 2009) de către Dan Atar, profesor cardiolog la Facultatea de Medicină din Oslo: O nouă definiţie a infarctului miocardic [care] caracterizează noile subtipuri de infarct şi impune o calitate deosebită a investigaţiilor diagnostice. „Evoluţia definiţiei infarctului acut de miocard reflectă istoria fascinantelor progrese realizate în domeniul medical“, scrie autorul, progrese făcute într-un timp istoric scurt (1979–2000), dar suficient pentru paşii importanţi înainte făcuţi de cercetarea ştiinţifică, posibilităţile mereu mai fine, dar şi sofisticate de diagnostic, precum şi de tratament. „În prezent, în centrul atenţiei se află investigaţiile biochimice, iar măsurătoarele troponinelor cardiace (s.n.) au augumentat substanţial sensibilitatea diagnosticului“, scrie Dan Atar, în traducerea dr. Mădălina Geantă. Text din care mai înţelegem că, de-acum înainte, biomarkerul „de fineţe“ rămâne troponina, cu creşterea sau scăderea valorilor ei „cu cel puţin o unitate peste centila 99 superioară, un coeficient de variaţie (CV)<10% la această valoare prag şi prezenţa ischemiei miocardice“. Numai că „multe laboratoare nu pot atinge precizia diagnostică de <10% CV la centila 99 pentru măsurătorile troponinelor I sau T“ (…) „Ca urmare, s-a accentuat considerabil gradul de incertitudine cu privire la valoarea prag.“ (…) Cât priveşte subtipurile de infarct, suntem trimişi de text să vedem o „casetă“ (care din BMJ-Ro, p. 193–194, lipseşte), unde acestea ar fi definite. Totuşi, textul în continuare e limpede şi înţelegem că: „Tipul 1 este infarctul miocardic acut clasic declanşat de ruperea unei plăci de aterom şi tromboza consecut Publicitate ivă a unei artere coronare. Tipul 2 reflectă d