INTERVIU Eugen Simion ii critica pe scriitorii contemporani care considera desuete temele rurale din literatura contemporana.
Criticul literar Eugen Simion, intr-un interviu despre elogiatorii satului romanesc si despre directia pe care o ia in momentul de fata viata la tara.
Jurnalul National: Cum trateaza proza de astazi subiectele adancite in satul romanesc? Eugen Simion: La ora actuala, satul nu mai este un subiect predilect pentru literatura. Exista ideea, de altfel destul de veche in cultura, ca satul nu ofera suficiente teme pentru o literatura postmoderna. Unii scriitori chiar considera a fi o pierdere de vreme pentru cineva sa scrie despre ce se petrece astazi in lumea taraneasca. Dar literatura nu se judeca dupa subiectul ei, ci dupa profunzimea ei. Iar profunzimea unui roman nu este data de tema pe care o abordeaza, ci de modul in care priveste aceasta tema cel care scrie. Tinerii de astazi pot citi orice. Pe cititor nu-l intereseaza profesiunea personajului, ci conditia lui umana. Marin Preda spunea odata ca pentru un autor, un doctor docent sau un taietor de lemne reprezinta acelasi interes. Pentru ca fiecare exprima conditia lui de existenta. In fond, autorul nu face o reconstituire a profesiunii, ci a existentei individului. In realitate, proza de astazi se fereste sa mai scrie despre tarani din motive de acest gen - pentru ca este o prejudecata si apoi pentru ca nu se mai stie ce mai reprezinta astazi satul.
Totusi sunt si exceptii. De curand am terminat de citit in manuscris un roman foarte bun al tanarului Bogdan Popescu, profesor de franceza in Bucuresti. Vine de undeva din sudul tarii si a debutat cu o carte de povestiri. Acum publica un roman foarte mo-dern, pe teme rurale - tema lumii taranesti de astazi, cu trecutul ei incarcat, fabulos, cu o intruzie a fantasticului si asa mai departe. Deci, e posibil.
Mai exista sa