Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrealiberalismul. Cum vor intelectualii din PDL să desfiinţeze salariul minim, pensiile publice şi sistemul de sănătate de stat

Publicat in Vox Publica, miercuri 29 iunie 2011 ·

Poate aveţi impresia că nulităţile din PDL duc o luptă aprigă împotriva statului doar de dragul reducerii deficitului bugetar sau că aşa a zis FMI. PDL are însă o fundaţie, Institutul de Studii Populare. Acolo se concentrează intelectualii dubioşi ai partidului. Recent ei propun într-un document (citiţi aici) eliminarea salariului minim, a pensiilor de stat şi a sistemului de sănătate de stat. Totul în numele ordoliberalismului, o ideolgie liberală germană bazate pe rolul comunităţii, responsabilitate individuală, voluntariat, valori sociale şi o economie socială de piaţă. Citează la greu din autori germani dar la final le dă neoliberalism, deşi ordoliberalismul numai neoliberalism nu este. Concluzia ? Nişte lingăi care vor să legitimeze furtul şi măsurile iresponsabile ale PDL prin ideologii germane pe care le aplică unui spaţiu politic care are deja o ideologie foarte clară : udrealiberalismul.

Ordoliberalii susţin libera concurenţă şi sfintele preţuri care să reflecte fără distorsiuni evaluările indivizilor. Udrealiberalii susţin că oamenii nu înţeleg de fapt cât costă o bordură, o parcare, un kilometru de autostradă şi că e mai bine ca firmele lor să stabilească preţul.

Ordoliberalii susţin desfiinţarea salariului minim garantat pe principiul că muncitorii pot negocia liber cu întreprinzătorii. Udrealiberalii susţin că muncitorii care oricum nu ştiu carte pot să rămână aşa, să fie angajaţi la negru pe salarii de mizerie. PDL îl numea pe Don Costel de la Craiova (Costel Iancu) în fruntea unei agenţii guvernamentale. În dosarul în care era urmărit de DIICOT una din probe era o poză cu un muncitor de-al lui Don Costel care fusese dezbrăcat, legat cu un lanţ de gât şi pozat cu o foaie de hârtie pe care scria « Sunt o zdreanţă. Nu faceţi ca mine. Am făcut o greşeală cu Don Costel ». Intelectualii din PDL ar trebui să facă o masă rotundă cu Don Costel

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 48 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 37 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°