Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Dragne, Xella: Traversăm o perioadă dificilă, dar rămânem optimişti cu privire la viitorul construcţiilor în România

Publicat in Ziarul Financiar, luni 24 septembrie 2012 ·

Cu o investiţie de 32 mil. euro finalizată în 2010 într-o fabrică de BCA care produce la două treimi din capacitate, nemţii de la Xella au doar varianta creşterii: volumele vândute în acest an ar trebui să fie mai mari cu circa 7-10%, pe o piaţă care în cel mai optimist scenariu va stagna anul acesta. Revista Business Construct a încercat să afle de la Marius Dragne, directorul comercial al Xella Ro, ce strategie are grupul german pentru a depăşi ritmul de creştere al pieţei.

Xella Ro, divizia locală a grupului german producător de beton celular autoclavizat (BCA) Xella, care activează pe piaţa locală prin brandul Ytong, a vândut anul trecut circa 200.000 de metri cubi de BCA şi şi-a bugetat pentru anul acesta o creştere a volumului livrat de circa 7-10%.

"Un trend pozitiv observăm în ponderea vânzărilor de produse Ytong către segmentul de case multifamiliale. Sigur, volumul nu poate fi comparat cu perioada de boom, însă mergem în direcţia cea bună", afirmă Marius Dragne, directorul comercial al Xella Ro, pentru revista Business Construct. Deşi începutul anului a fost unul dificil pentru industria în care activează compania, ulterior piaţa s-a deblocat datorită reluării unor proiecte.

"Începutul de an 2012 a fost unul foarte dificil, în primul rând ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, care s-au adăugat peste sezonalitatea construcţiilor şi recesiunea economică. Astfel, la început de an multe dintre proiectele care se aflau în fază de execuţie au fost oprite în principal din cauza vremii nefavorabile", spune Dragne.

Ulterior, pe măsură ce vremea s-a îndreptat, proiectele existente au fost reluate şi, mai important, au început să apară proiecte noi, fapt ce a reprezentat o adevărată gură de oxigen pentru întreaga industrie. "Pe lângă acestea rămân totuşi marile provocări pe care le avem în ultimii ani legate de cererea scăzută de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 43 minute
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum o ora
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum 58 minute
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 42 minute
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum o ora
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Noua președintă a Macedoniei de Nord, candidata dreptei naționaliste, a folosit vechiul nume al țării la depunerea jurământului

Ziare.com acum 36 minute
Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de Nord, a refuzat să pronunţe noul nume al ţării, folosit de la un acord încheiat în 2018 cu Grecia, atunci când a depus duminică, 12 mai, jurământul, relatează AFP. Skopje a ajuns

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Vremea

București
acum

12°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

9°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°