Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a atras Lehliu o investiţie de 93 milioane euro, în criză

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 mai 2011 ·

Portughezii de la Martifer au realizat în micul oraş din judeţul Călăraşi cea mai mare investiţie în producţia de ulei vegetal din Europa de Sud-Est şi a doua ca mărime de pe continent.

Lehliu Gară, un oraş cu mai puţin de 7.000 de locuitori din Călăraşi, a devenit un punct important pe harta investiţiilor. Compania Prio Foods, parte a grupului portughez Martifer, a construit aici, cu 93 milioane euro, o fabrică de extracţie a uleiurilor vegetale, care pot fi folosite în scop industrial sau pentru producerea de ulei alimentar. Este cel mai mare proiect realizat în 2011 de la zero în România şi cea mai mare investiţie în domeniu din regiune, potrivit companiei.

Ce face primarul cu banii

Pentru bugetul local, investiţia este o mană cerească. De altfel, tot judeţul Călăraşi este situat la polul sărăciei din România, având cele mai mici salarii.

La recepţia fabricii, circa 1,5% din valoarea investiţiei va merge ca taxă la bugetul oraşului, bani pe care primarul Iulian Iacomi spune că îi va investi în infrastructură. "Nici nu ne gândeam la aşa ceva. Toţi banii vor merge în apă, canalizare, gaze", a spus primarul.

Potrivit acestuia, singura facilitate oferită a fost aceea că pentru terenul cumpărat de la consiliul local s-a plătit "un preţ simbolic". Portughezii de la Martifer s-au "stabilit" la Lehliu în 2005, când au început construcţia unei fabrici de biodiesel cu o capacitate de 100.000 de tone anual, printre cele mai mari din România. Atunci, ei au cheltuit 30 milioane euro.

Ce i-a adus pe portughezi la Lehliu? În primul rând, poziţia strategică a oraşului: aproape de Bucureşti, dar şi de Dunăre şi Portul Constanţa, acces la autostradă şi la calea ferată. Apoi, întreaga zonă este un important producător de rapiţă şi floareasoarelui. Aşa că investiţii mai vin. Compania va mai cheltui 8 milioane euro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 46 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°