Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seri şi dimineţi întelepte

Publicat in Jurnalul, duminică 29 mai 2011 ·

"Culcă-te, nu te mai frământa (...). Dimineaţa este mai înţeleaptă decât seara”, spunea un scriitor rus. Un alt rus, cunoscător al tainelor sufletului omenesc, S.N Lazarev, a explicat asta: "La probleme trebuie să te gândeşti dimineaţa, când te afli într-o stare de delimitare de uman, iar în suflet există multă iubire şi energie”. În schimb, pentru că seara purtăm în noi tensiunea, grija şi încărcăturile provenite din situaţiile apărute de-a lungul unei zile, pentru că suntem atât de prinşi în mrejele "umanului”, avem nevoie să ne îndepărtăm conştient de toate detaliile vieţii obişnuite. Dacă suntem încordaţi, stresaţi şi înotăm cu mintea printre probleme înainte de a adormi, luăm cu noi în somn încordările şi stresul. Subconştientul nu doarme, asta-i ideea. O parte a noastră, o parte atât de tainică şi de puternică, în acelaşi timp, continuă să prelucreze, să gândească, să ierarhizeze şi să aranjeze pe rafturi problemele care ne preocupă înainte de a adormi. Dacă suntem încordaţi, dacă trăim emoţii negative puternice, dacă am adormit printre gânduri negre, ducem toate acestea în subconştient, iar dimineaţă ne trezim obosiţi, stresaţi, lipsiţi de energie şi toate acestea pentru că "în suflet nu mai avem prea multă iubire”.

Dimineţile pot fi înţelepte, iată...Dar nu întotdeauna şi nu oricum, ci numai dacă adormim – cum a spus scriitorul – fără frământări. Cu două ore înainte de a adormi trebuie să ne debarasăm cu mintea de toate tensiunile acumulate în timpul zilei, căci în aceste două ore tot ce gândim se înregistrează în subconştient. "Întregul negativ pătrunde în somn cu două ore înainte de a adormi”, spune Lazarev şi sfătuieşte ca, înainte de somn, să ne debarasăm de toate, să ne îndepărtăm de planurile şi speranţele noastre omeneşti, de preocupările şi problemele din timpul zilei, fie ele şi plăcute. A înterupe firul poveştilor care ne-au dat de lucru d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°