Presa sportivă scrie despre nemulţumirea lui Copos faţă de arbitraj, înjurăturile suporterilor stelişti la adresa lui Toja şi despre atacul de criză al lui Dinamo. Printre alte subiecte, Manea nu demisionează, iar Ion Crăciunescu nu mai vrea să conducă niciodată arbitrajul.
Copos: "Am fost furaţi într-un stil nemaivăzut!"
George Copos se plânge că a fost furat pe faţă la Vaslui şi anunţă că noul obiectiv al echipei este Europa League. "Am avut gol valabil, mingea a fost atinsă de jucătorul de la Vaslui. Puteam să marcăm de cinci goluri că le anulau pe toate. Ne-am dat seama că nu mai avem de ce să luptăm. De şase ori, de şapte ori, de opt ori. Nu ne lăsau să marcăm astăzi! A fost autogol la acea fază, se vede clar", a declarat George Copos, citat de Sport.ro.
Vezi de ce l-au înjurat fanii Stelei pe Toja la meciul cu Mediaş!
Mai mulţi fotbalişti ai Stelei sunt bănuiţi de fanii echipei din Ghencea că, după meciul cu Dinamo, au făcut schimb de tricouri cu elevii lui Cornel Ţălnar, iar acestea au ajuns în posesia suporterilor dinamovişti, care se pare că le-au ars, scrie Prosport. Juan Toja a avut duminică seară parte de un tratament "special". Astfel, încă de la încălzire, jucătorul sud-american a fost luat în colimator de propriii fani. "Juan! Unde îţi e, bă, tricoul? L-ai dat la dinamovişti? Ai terminat-o, bă, cu noi! De când faci tu schimb de echipament cu ăia? Să ştii că tricoul tău a ajuns în galeria lui Dinamo!", îi reproşau suporterii lui Toja .
Ion Crăciunescu nu mai vrea să conducă niciodată arbitrajul
Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, susţine că nu mai doreşte să administreze vreodată această instituţie. Ex-conducătorul CCA vrea să îşi recapete, însă, calitatea de observator de arbitri, pentru că fotbalul românesc are nevoie de el în această postură. Crăciunescu a declarat, pentru Spo