Peste 60% dintre angajaţii români susţin că evită să îşi creeze dependenţe, cum ar fi fumatul sau consumul de băuturi alcoolice, pentru a-şi controla stresul ce apare în urma unui program de muncă încărcat şi în urma unei atmosfere tensionate la locul de muncă, conform datelor Best Jobs obţinute în urma unui sondaj realizat pe un eşantion de 2.050 de persoane.
Un sfert dintre respondenţi au declarat că aleg ca metodă de relaxare fumatul, în timp ce alte 12% dintre persoanele intervievate utilizează medicamente antistres sau aleg să consume băuturi alcoolice după o zi de muncă solicitantă.
Sursă grafic: Best Jobs
Bărbaţii sunt predispuşi, în proporţie de 77%, consumului de alcool şi, în proporţie de 61%, fumatului. Pe de altă parte, 59% dintre femeile care au un program de muncă încărcat apelează de cele mai multe ori, pentru a se relaxa, la medicamente antistres.
Persoanele intervievate în vederea realizării sondajului de opinie, au avut vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, 44% dintre acestea fiind absolvente de studii postuniversitare.
Peste 60% dintre angajaţii români susţin că evită să îşi creeze dependenţe, cum ar fi fumatul sau consumul de băuturi alcoolice, pentru a-şi controla stresul ce apare în urma unui program de muncă încărcat şi în urma unei atmosfere tensionate la locul de muncă, conform datelor Best Jobs obţinute în urma unui sondaj realizat pe un eşantion de 2.050 de persoane.
Un sfert dintre respondenţi au declarat că aleg ca metodă de relaxare fumatul, în timp ce alte 12% dintre persoanele intervievate utilizează medicamente antistres sau aleg să consume băuturi alcoolice după o zi de muncă solicitantă.
Sursă grafic: Best Jobs
Bărbaţii sunt predispuşi, în proporţie de 77%, consumului de alcool şi, în proporţie de 61%, fumatului. Pe de altă parte, 59% dintre femeile care au un program de munc