Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Yves Saint Laurent conduce în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă

Publicat in Gandul, miercuri 28 octombrie 2009 ·

CLASAMENT l Potrivit revistei Forbes, designerul francez "a câştigat" în ultimul an 350 de milioane de dolari, surclasându-l pe liderul din 2008, Elvis Presley, transmite Reuters

Deşi decedat, celebrul designer francez Yves Saint Laurent a câştigat după moartea sa suma de 350 de milioane de dolari. El domină cel de-al nouălea clasament anual realizat de publicaţia economică electronică Forbes.com, surclasându-l pe liderul de anul trecut al topului, Elvis Presley. Potrivit publicaţiei, compozitorii Richard Rodgers şi Oscar Hammerstein s-au situat pe locul al doilea în acest clasament, cu venituri de 235 de milioane de dolari, iar "regele muzicii pop", Michael Jackson, decedat pe 25 iunie, ocupă poziţia a treia, cu venituri de 90 de milioane de dolari.

De altfel, specialiştii consideră că Michael Jackson va genera venituri şi mai mari în anii care vor urma, în timp ce Yves Saint Laurent, prezent în premieră în acest clasament, ar putea avea dificultăţi serioase în a repeta performanţa lui din 2009. "Yves Saint Laurent a beneficiat de vânzarea masivă a proprietăţilor sale, care a generat 350 de milioane de dolari. Michael Jackson a generat venituri de 90 de milioane de dolari de la moartea sa, din luna iunie", a declarat Matt Miller, Senior Editor al revistei Forbes. "Numele lui Michael Jackson va genera venituri de zeci de milioane de dolari pe an (...) deoarece drepturile de autor vizează toate proprietăţile sale", a spus Matt Miller, care a adăugat că alte profituri vor fi obţinute de pe urma filmului "This Is It", lansat marţi la Los Angeles. Celălalt "rege" din industria muzicală, Elvis Presley, a ocupat locul al patrulea în top, cu venituri de 55 de milioane de dolari, iar scriitorul J.R.R. Tolkien s-a situat pe poziţia a cincea, cu venituri de 50 de milioane de dolari.

Lista este completată de Charles Schulz, creatorul benzilor desenate

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 57 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°