Cea mai buna reteta, de departe sunt investitiile in terenuri. Sau, ca sa fiu mai precis, investitiile in preluarea unor intreprinderi industriale prin privatizare. Sau ca sa fiu si mai precis, profilul ideal pe care investitorul ar fi trebuit sa il aleaga, de preferinta, este urmatorul: firma detinuta de stat, cu datorii, cu vaste terenuri in zone urbane. Este un bonus daca initial cumparatorul poate fi Asociatia Salariatilor (celebrele PAS).
Exemplul numarul 1 este Timpuri Noi. Nu, nu este un viitor cartier de vile, precum ati putea fi tentati sa credeti cei care cititi stirile, este o firma care fabrica boilere si cazane. Pentru ca activitatea era considerata importanta, o parte din acele datorii ale vechii intreprinderi de stat Timpuri Noi au fost sterse acum vreo patru ani, la privatizare. Teoretic, legea prevede ca "efortul investitional" al investitorului trebuie sa reflecte leu pe leu stergerea datoriilor. Adica investitorul este obligat prin contractul de privatizare sa investeasca esalonat un cuantum echivalent cu sumele sterse. Acea perioada expira in 2008, iar investitiile trebuie sa fie in obiectul de activitate, cazane si boilere.
Ce se intampla de fapt? Pasul intai este contractarea unei firme de apartament care sa certifice ca planul investitional ulterior privatizarii este indeplinit. Certificarea trebuie sa fie perfect adaptata legislatiei privatizarii care este aceeasi din 2002 (celebra Lege 137). Consiliului Concurentei si AVAS-ului le este furnizat un raport, intrucat stergerile de datorii, autorizate ca masuri de ajutor de stat, trebuie monitorizate. In cazul Timpuri Noi, planul contine in mod misterios foarte putine masuri legate de cazane si boilere, insa mult mai multe despre "amenajarile industriale si caile de acces si imbunatatirea lor" (mai mult de jumatate din masuri). Strict formal, obligatiile sunt indeplinite.
Pa
