Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul italian ar putea declara stare de urgenţă în zona de naufragiere a navei Costa Concordia

Publicat in Adevarul, marți 17 ianuarie 2012 ·

Guvernul italian se pregăteşte să declare stare de urgenţă în zona afectată de naufragiul navei Costa Concordia, în apropiere de insula Giglio a anunţat luni ministrul Mediului Corrado Clini, în timp ce proprietarul epavei a angajat o companie pentru pomparea combustibilului.

Decizia oficială va fi anunţată în cadrul următorului consiliul de miniştri prevăzut pentru joi sau chiar mai devreme dacă este posibil, a precizat ministrul în cadrul unei întâlniri cu autorităţile locale la prefectura din Livorno, citată de AFP.

Această măsură „implică faptul că toate operaţiunile legate de acest accident sunt de interes naţional şi necesită participarea instituţiilor naţionale, a guvernului şi a regiunii", a explicat el.

„Nivelul de resurse necesare va fi definit pornind de la planul pe care trebuie să-l adoptăm", a declarat Clini.

Societatea olandeză Smit Salvage a fost aleasă de proprietarul pachebotului Costa Concordia să pompeze carburantul navei, a declarat luni Boskalis, compania-mamă.

Compania Smit Salvage, cu sediul la Rotterdam, este o filială de prestări servicii maritime a companiei olandeze Boskalis specializată în preluarea epavelor şi gestionarea situaţilor de urgenţă maritimă.

Aceasta a participat la operaţiunile de salvare pentru submarinul Kursk din 2001 în marea Barents.

Bilanţul morţilor a crescut la şapte

Corpul neînsufleţit al unui pasager al navei Costa Concordia a fost reperat în noaptea de luni spre marţi în epava navei de croazieră, ridicând la şapte bilanţul provizoriu al victimelor naufragiului din apropierea insulei italiene Giglio. După această descoperire, numărul persoanelor date dispărute scade de la 29 la 28. Pompierii continuau marţi să exploreze epava pachebotului.

Potrivit unui bilanţ precedent comunicat luni seara de comandantul general al Pazei de Coastă it

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 41 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 26 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 42 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 15 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°