Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delegația FMI a părăsit brusc Ungaria

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 decembrie 2011 ·

Ungaria are probleme în relația cu instituțiile financiare internaționale de la care ar trebui să împrumute circa 15 miliarde de euro. Sursa: REUTERS

Delegaţiile Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunii Europene (UE), venite la Budapesta pentru a discuta un ajutor pentru Ungaria, au părăsit orașul azi, mai devreme decât era prevăzut, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de un proiect de reformă a băncii centrale locale, relatează presa ungară, preluată de AFP și Agerpres.

Delegaţiile FMI şi UE ''au părăsit Budapesta vineri, în zori, înainte de finalizarea discuţiilor'', a relatat pe site-ul său săptămânalul economic HVG.

Conform articolelor din alte publicaţii, precum Origo sau Index, care se bazează pe surse ungare, dar şi de la Washington şi Bruxelles, discuţiile au fost întrerupte din cauza unui proiect de lege depus miercuri în parlamentul ungar, considerat un atentat la independenţa băncii centrale ungare.

''Negocierile informale s-au terminat, iar negocierile oficiale nu vor începe decât în ianuarie'', a precizat pentru AFP serviciul de presă al guvernului ungar, fără a comenta informaţiile apărute în media.

Budapesta a început negocierile cu FMI şi UE pentru a cere un ajutor financiar, evaluat între 15 şi 20 de miliarde de euro, pentru a face faţă unei grave crize de refinanţare.

Această misiune nu reprezenta decât un prim contact, negocierile oficiale urmând să înceapă în ianuarie pentru a încheia un acord în februarie.

FMI, UE şi Banca Centrală Europeană (BCE) şi-au exprimat joi îngrijorarea privind noul proiect de reformă a Băncii Centrale Naţionale (MNB) care, în opinia instituţiilor internaţionale, i-ar ameninţa independenţa.

Textul prevede retragerea guvernatorului MNB a prerogativei de a-şi alege adjuncţii, sarcină care va reveni şefului guvernului.

@N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 39 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

ANM: Cum va fi vremea de Paște. Ploi în jumătate de țară, soare în cealaltă

Gandul acum 17 minute
De Paște, țara va fi împărțită în ceea ce privește vremea: în timp ce o parte a țării se va bucura de o vreme frumoasă, în cealaltă parte se vor înregistra ploi, arată ANM. De săptămâna viitoare, însă, vremea se va mai îmbuna. „Este posibil ca în zi

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 53 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°