w560xh316 parintele calistrat de la manastirea vladiceni 1 copy

„Voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!”(Lc. 12,19)

„Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi!”(Lc. 12,18)

„Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu Numele Domnului Dumnezeului nostru!”(Ps. 19,8)

„Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă - iar sufletul său îl va pierde?! Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?!”(Mt. 16,26)

„Bogăţia de ar curge - nu vă lipiţi inima de ea!”(Ps. 61,10)

„Adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură!”(Mt. 6,20)

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ!”(Iov 1,21)

Necontenita aspiraţie a omului spre bine ne descoperă neîndoielnic legătura dintre el şi Dumnezeu. Creat de Dumnezeu, făcut de mâinile Domnului („Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit!” - Ps. 118,73), omul poartă în fiinţa sa chipul Creatorului său şi asemănarea cu El: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră!”(Fac. 1,26). Aceasta îi conferă omului statutul de rege peste creaţie sau de „împărat al făpturii”, după cum îl numea „împăratul cuvintelor”, Sfântul Vasile cel Mare.

Înţelepciunea adamică cea dintru început a fost de inspiraţie divină. În starea paradisiacă, Adam se bucura de anumite înlesniri de care noi, cei de după căderea protopărinţilor noştri în neascultare, nu ne mai bucurăm, fiind trupeşti şi păcătoşi. Adam cunoştea limba tuturor vieţuitoarelor. Cunoştea glasul naturii. Cunoştea firea tuturor lucrurilor sensibile create de Dumnezeu. Şi tocmai de aceea, stând la sfat cu Domnul, omul era un mic savant. Era un fel de „geniu al ştiin