Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voiculescu, lui Băsescu: Aţi devenit cel mai bun agent de PR pentru mine, vă mulţumesc!

Publicat in Romania Libera, marți 30 august 2011 · ·

Senatorul PC Dan Voiculescu i-a mulţumit, marţi, într-o scrisoare deschisă, lui Traian Băsescu pentru toate atacurile la adresa sa, menţionând că acestea "au sfârşit" prin a-l "întări" şi că, fără să înţeleagă şi fără să vrea, şeful statului i-a devenit cel mai bun agent de PR, potrivit Mediafax.

Scrisoarea deschisă a senatorului Dan Voiculescu către preşedintele Traian Băsescu începe cu: "Multumesc, Traian Băsescu!"

"Ştiu, domnule preşedinte, că, pentru regimul dumneavoastră politic, la fel ca şi pentru cele care l-au precedat, am un mare defect: nu aveţi cum sa mă controlaţi, să mă speriaţi, să mă intimidaţi. De ani de zile instituţiile regimului pe care îl conduceţi încearcă să-mi găsească ceva. Negăsind nimic, îmi confirmaţi constant corectitudinea", i-a scris Voiculescu lui Băsescu.

Senatorul PC a dat câteva exemple în acest sens, arătând că ANI i-a verificat ani întregi averea şi nu a găsit nimic ilegal, CNSAS "s-a dat peste cap" să-i transforme dosarul de urmărit de Securitate în dosar de colaborator, iar rezultatul a fost exact invers celui aşteptat, iar acum justiţia îi cerecetează declaraţiile făcute în mandatul de senator şi nu va găsi nimic.

"ANI mi-a verificat ani întregi averea. Nu au găsit nimic ilegal. În final, nu au avut încotro şi au recunoscut oficial că sunt «curat». CNSAS s-a dat peste cap să-mi transforme dosarul de urmărit de Securitate în dosar de colaborator. Dar în dosarul CNSAS sunt sute de file care conţin activitatea de urmărire desfăşurată asupra mea şi asupra întregii mele familii, schiţa casei mele, relatări ale unor colegi care mă turnau pentru că nu respectam întocmai birocraţia comerţului exterior comunist etc. Aşadar, şi în acest caz, rezultatul a fost exact invers celui aşteptat. Sigur, în disperare de cauză, judecătorul Albu de la ICCJ, fost membru PD şi coleg de guvern cu dumneavoastră, a decis că o not

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°