Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Iulian Canache, omul din spatele camerei de filmat

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Este reporter de opt ani, a trecut pe rând prin radio, presă scrisă şi a ajuns la televiziune, acum este reporter de eveniment şi se simte în largul lui când se află pe teren A început activitatea de reporter la un post de radio local, în anul 2001. Tot atunci a realizat şi matinalul de dimineaţa. „Pe vremea aceea încă nu aveam program de noapte, era lejer, alergam toată ziua după materiale dar noaptea era dedicată activităţilor „culturale”, spune Iulian.

Un an mai târziu a intrat în presa scrisă, ca reporter la un ziar local. „Prima întrebare care mi-a fost pusă, de către un coleg mai în vârstă de la care am şi învăţat meserie, a fost dacă ştiu să beau. Mai târziu am înţeles şi semnificaţia expresiei, „in vino veritas”. La întrunirile la care participi ca reporter poţi afla multe adevăruri nerostite, cu condiţia să nu pierzi controlul lucrurilor”, zâmbeşte reporterul.

A rămas în presa scrisă timp de doi ani, după care, din 2004 a devenit reporter de eveniment, lucrul care i se potriveşte cel mai bine. „Am început la o televiziune locală şi am ajuns reporter de eveniment pentru că nimeni nu vroia să facă acest gen de reportaj, cu nopţi sacrificate şi zile libere pierdute. În fiecare şedinţă de sumar, aveam normă de accidente mortale şi violuri şi mi se spunea la modul că dacă nu le găsesc să le fac eu. Ţin minte că la primul accident mortal la care am ajuns nu am apucat să întreb unde e victima întrucât m-am împiedicat de aceasta”, povesteşte reporterul.

Pe lângă activitatea de la televiziunea locală, a activat şi ca reporter pentru televiziuni naţionale, din 2005 fiind şi corespondent Realitatea TV, Târgovişte. „Primul material filmat pentru Bucureşti, au fost indundaţiile din 2005, când am căzut într-un canal şi mi-a rămas doar camera afară din apă”, îşi aminteşte zâmbind Iulian.

A trăit momente cutremurătoar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 17 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 46 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 10 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°