Iata niste confesiuni care se apropie, in sfarsit, de modelul augustinian: Mircea Horia Simionescu - omul, scriitorul ajuns la senectute a fost sarbatorit, de curand, de Uniunea Scriitorilor la implinirea varstei de 80 de ani - isi permite sa incizeze adanc mentalul copilului, apoi al tanarului chinuit de himere si ambitii, iar mai tarziu (in episoadele urmatoare) al pacatului care se cere motivat si, in cele din urma, extirpat. Astazi, scriitorul se intoarce la varsta la care a luat fiinta proiectul operei sale literare. Viziunea lui aduce, uneori, cu cea borgesiana, a lumii ca biblioteca. Doar uneori... (Marcela Gheorghiu)

Ambitii stendhaliene

Daca ar fi sa vorbesc despre amintiri si despre structurile interioare ale mentalului, as spune ca in ultimii zece ani, in urma unui infarct, am facut niste descoperiri utile, zic eu, unui romancier, unui analist, unui cercetator al sufletului omenesc. Pe scurt, am descoperit ca in spatiul si in viziunile mele conlocuiesc concepte foarte diferite si contrazicatoare intre ele care mi se par mai apropiate de realitatile fizice, metafizice, de orice fel, decat ceea ce stim in mod obisnuit. Nefiind om de stiinta, fireste ca nu am pretentia sa spun ca ar fi vorba de lucruri care pot fi sistematizate, teoretizate si introduse in manuale. Sunt pentru propriul uz! Le folosesc in vederea realizarii unor proiecte. Am proiecte destul de bine inchegate inca de pe vremea adolescentei, intre 15 si 18, poate chiar 20 de ani. O perioada in care mintea adolescentului care eram atunci era ocupata de o ambitie stendhaliana, de un orgoliu, o dorinta de publicitate chiar. Acestea erau dublate - asa cum sunt dublate cu mesada hainele purtate in anotimpul intermediar dintre doua sezoane - de o umilinta pe care, probabil, am mostenit-o din familia mea, o familie de amploaiati, cum zic eu cu nostalgie si cu duiosie, desigur. Era