Profesorii loviţi de soluţiile antirecesiune mult mai blânde în comparaţie cu cele din Europa ameninţă cu îngheţarea anului şcolar 2009-2010. Prima formă de protest anunţată de cadrele didactice se aplică la clasă. De astăzi profesorii nu vor mai pune note în catalog.
Măsurile de criză luate de Guvernul de la Bucureşti ameninţă 15.000 de posturi ale angajaţilor din învăţământ, din cele aproximativ 300.000. Salariile lor sunt îngheţate şi, mai rău, în multe cazuri profesorii pierd o parte din privilegiile bugetarilor odată cu aplicarea legii unice de salarizare.
Astfel, a fost eliminat un spor de 2% care însemna fondul de premiere lunar acordat de directori. Profesorii au pierdut din leafă şi salariul de merit care se acorda anual pentru rezultate deosebite şi care a fost eliminat din tot sistemul bugetar. De asemenea, de anul acesta nu se mai acordă nici sporul de doctorat, de 15%.
Bani câştigaţi în instanţă
O altă măsură care le poate afecta salariile este finanţarea pe numărul de elevi. Cu alte cuvinte, profesorul are o normă minimă, una maximă şi una optimă în privinţa numărului de copii la clasă. Leafa pe care o va primi va fi proporţională cu acest indicator.
O altă nemulţumire a dascălilor este legată de majorarea salariilor printr-o ordonanţă adoptată de Parlament, dar care n-a fost pusă niciodată în practică. Mulţi dintre dascăli au dat statul în judecată şi au câştigat prin sentinţe definitive şi executorii bani în plus la salariu. Numai în judeţul Vaslui, peste 7.300 de profesori au primit prin decizii ale instanţei drepturi salariale. Aceeaşi situaţie se află şi la Buzău, unde profesorii au protestat toată săptămâna trecută în stradă.
Cu toate acestea, disponibilizările din sistemul de învăţământ românesc înseamnă o reducere cu aproximativ 5% din posturi, una din cele mai mici din ţările europene. Nemulţumiţi de aceste mă