Zilele acestea mai toate canalele media au difuzat ştirea cu privire la angajamentul pe care şi l-a luat guvernul nostru în faţa FMI cu privire la revizuirea modului de calcul al impozitului pe clădiri. “Vom revizui baza de impozitare pentru impozitele pe proprietate, care va varia în funcţie de destinaţia proprietăţii şi nu în funcţie de contribuabil (persoană fizică sau persoană juridică – n.r.)”.
Haideţi, însă, să înţelegem care este problema, de ce FMI a simţit nevoia să ceară guvernului român să schimbe sistemul de impozit pe clădiri.
Pe scurt, fără a intra în detalii, atunci când proprietarul clădirii este persoană fizică, impozitul este de 0,1% aplicat asupra unei valori impozabile fixe (în funcţie de tipul construcţiei) şi ajustat cu câţiva coeficienţi în funcţie de amplasare (rang localitate, zona în localitate), vechime, numărul de proprietăţi deţinute, în timp ce atunci când proprietarul clădirii este persoană juridică, impozitul este între 0,25% şi 1,8% din valoarea contabilă a clădirii, sau între 5% şi 10% dacă imobilul nu a fost reevaluat în ultimii 3 ani.
Un calcul simplu ne arată că persoana fizică va plăti, pentru aceeaşi clădire, situată în centrul Bucureştiului, de cel puţin 10 ori mai puţin impozit decât persoana juridică. Factorul este de numai 10 doar dacă aplicăm coeficienţii maximi de corecţie pentru zonă (2,6) şi număr de clădiri deţinute (3) şi dacă în cazul persoanei juridice valoarea contabilă este la preţ de construcţie şi nu calculată în funcţie de DCS. În caz contrar, impozitul plătit de persoana fizică poate fi şi de 100 de ori mai mic decât cel plătit pentru aceeaşi clădire de persoana juridică.
Poate că unora un impozit de 1,5% li se va părea mic. Procentul poate părea mic, baza de aplicare a acestuia este, însă, una foarte mare. Chiar şi luând în considerare un randament al investiţiei de 9% (în 2006 coborâs