In Boghicea se afla unul dintre putinii mesteri dogari din zona Roman. Afacerea cu butoaie nu mai aduce mari cistiguri. Munca multa si cumparatorii putini ii dezarmeaza pe ultimii dogari. Toamna, se numara butoaiele. Fiecare gospodar, care stoarce nemilos strugurii, are nevoie si de un butoi in care sa stringa vinul. In zona Romanului, au ramas putini dogari. Cei mai multi au imbatrinit si nu mai au putere de munca, iar urmasii lor nici nu vor sa auda de dogarit. In Boghicea, Gica este unul dintre mesterii care se intrec in minuitului lemnului si fauritul butoaielor. Este cunoscut in tot satul si toti gospodarii si-au luat macar un butoi din atelierul sau. "Pina in 1992 am lucrat la «Mobila». Apoi, m-am retras si, pentru ca imi iubeam meseria, mi-am facut un atelier in curtea casei", povesteste Gica. Atelierul, construit in apropierea surii, este imens. Citeva masinarii se pregatesc, parca, sa slefuiasca lemnul. Doua butoaie isi asteapta deja clientii. Gica se plinge. Anul acesta, afacerea nu prea merge. "Nu am avut ce vinde. In anii trecuti, abia faceam fata cererilor. Acum, via s-a manat, iar oamenii nu au nevoie de butoaiele mele", spune Gica. Experienta la fabrica de mobila il recomanda ca un bun mester in lemnarit. Daca nu merge dogaritul, Gica recupereza din timplarie. Lucreaza orice. Ferestre, usi, grinzi. Dar, pasiunea sa ramine dogaritul. Licarul din ochi atunci cind povesteste despre fauritul butoaielor ii da de gol pasiunea. Incepe sa ne divulge "secretul" meseriei, de parca ar recita o poezie. Cuvintele curg siroi, in timp ce, parca in fata ochilor, lemnul se transforma in butoi. "Iti trebuie indeminare sa potrivesti doagele, sa le ?mbini ?ntre ele ca sa nu curga. Doagele se aseaza pe trei cercuri, apoi il focaim inauntru. Dupa ce se incalzeste, se stringe cu sufa. Butoiul se geluieste, timp in care se fabrica fundul butoiului. Al saselea punct de compas