Majoritatea primăriilor din judeţ sunt corigente la capitolul situaţii de urgenţă. Ieri, adjunctul comandantului ISU Braşov, colonelul Lucian Bogdan, a declarat, la o întâlnire pe care avut-o la sediul Prefecturii Braşov cu majoritatea primarilor din judeţ, că foarte puţine localităţi au realizat planul pentru acoperire a riscurilor. Termenul până la care fiecare unitate teritorial administrativă trebuie să aibă aceste planuri este 1 februarie. Colonelul Lucian Bogdan a avertizat că, în astfel de condiţii, în cazul unor situaţii de calamităţi există riscul de a nu putea fi primite despăgubirile aferente. Prefectul Ion Gonţea (foto) a fost mai ferm, ameninţând că dacă aceste planuri nu vor fi realizate, atunci, în cazuri de situaţii de urgenţe nu va mai trimite comisie de evaluare. „Dacă nu îşi fac planurile de analiză şi acoperire a riscurilor în situaţii de urgenţă, le promit primarilor că Instituţia Prefectului nu va mai trimite comisia de evaluare a pagubelor, în cazul în care se întâmplă vreun eveniment neplăcut. Şi atunci, nu vor mai beneficia de niciun fel de fonduri guvernamentale pentru acoperirea stricăciunilor”, le-a spus prefectul Ion Gonţea tuturor primarilor.
Primarii nu s-au instruit în acest domeniu
Conform legii, fiecare primar este obligat să urmeze un curs de pregătire pentru situaţiile de urgenţă. Până acum doar şase primari, un viceprimar şi trei secretari trecând pe la instruirile programate la Centrul Regional de la Târgu Mureş. „Rugămintea noastră pentru primari este să frecventeze aceste cursuri şi să conştientizeze populaţia cu privire la acţiunile pe care trebuie să le ia în caz de incendii, inundaţii, cutremure sau orice fel de situaţii de urgenţă”, a mai spus prefectul Ion Gonţea.
În localităţi, autospecialele pentru incendii nu sunt folosite
Şi la capitolul incendii au fost aduse critici primarilor di