Exersăm. Aşa cum sute de ani au exersat democraţiile occidentale spre care privim cu jind.
Oferta pentru aceste alegeri prezidenţiale, în ciuda inerentelor zbuciumări şi pasiuni, este câtă este. Nici mai bună, nici mai rea decât este, în ansamblu, societatea românească, după scurgerea celor 20 de ani brucanieni. Că o clasă politică spre care arătăm cu degetul, de cele mai multe ori nemulţumiţi, ne uită chiar de a doua zi după instalarea ei în varii fotolii (fie şi ale opoziţiei) nu e întâmplător, nefiresc şi nici chiar atât de nedrept. Că preocuparea, raţiunea de a fi a celor mai mulţi dintre politicieni, indiferent de partid, este chiverniseala proprie şi chiar pentru asta investesc în politică, scoţând panglici pe nas la fiecare rundă de alegeri, pentru dividende ulterioare, din nou, nu este nici întâmplător şi nici nefiresc.
Câtă vreme, invers, o pungă de făină, un cârnat, o bască, oferite sub sigla de partid, sunt acceptate de încă foarte mulţi cetăţeni, deseori chiar smulse, cu riscul călcatului în picioare şi nu cu cel al muritului de foame, s-ar putea ca acei politicieni care ne conduc să fie, vai!, reprezentativi. (Se înţelege, sper, că basca şi cârnatul pot, după circumstanţe, să ia şi alte forme, dar acceptatul, ca şi relaţia dintre cei doi, rămân aceleaşi.) Câtă vreme aceşti cetăţeni nu interiorizează că au drepturi şi putere, iar onoarea şi demnitatea lor nu sunt tranzacţionabile, şefii de partide, parlamentarii, miniştrii şi preşedinţii României îi vor trata cinic, din rundă electorală în rundă electorală, ca pe o masă de manevră.
Câtă vreme prea devremea oboseală / plictiseală, prea personalizatul dezgust sau, rarisim, mulţumirea îi ţin departe de urne pe tot mai mulţi cetăţeni care nu acceptă miluiri, peisajul politic rămâne acelaşi.
Când va veni ziua în care cetăţenii vor întoarce ofensaţi spatele pomenilor de partid, or
