Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Călinescu şi Ion Ţiriac umflă potul contractelor Schengen

Publicat in Capital, marți 5 octombrie 2010 ·

Printre câştigătorii celor mai importante contracte legate de aderarea la spaţiul Schengen se numără firmele lui Florin Călinescu, Ion Țiriac, Călin Ştefan Cătălin Radu (fost acţionar la Politehnica Iaşi) şi Madadi Ali (Rădăcini Motors).

Cele mai multe dintre companiile care şi-au adjudecat sume importante din fondurile comunitare alocate României prin Facilitatea Schengen au obţinut în anul de criză 2010 şi alte contracte cu o serie de instituţii ale statului. Şi nu doar în acest an, ci şi în anii anteriori. În plus, printre premianţi se află şi unul dintre sponsorii partidului de guvernământ, Asesoft, care şi-a adjudecat contracte Schengen de peste 8 milioane de euro.

Recordul pentru cel mai mare contract este deţinut de firma Mobilis din Iaşi, controlată de Călin Ştefan Cătălin Radu, care urmează să încaseze 22,9 milioane de euro. Mobilis va furniza echipamente de acces (staţii radio de bază şi terminale de abonat) şi va executa „branşamente electrice complexe“. Chiar dacă a reuşit să-şi adjudece numai 8,3 milioane de euro, firma Mira Telecom ocupă primul loc în ceea ce priveşte numărul de contracte câştigate, şase, într-un interval de câteva luni. Nici Florin Călinescu nu se poate plânge. În asociere cu Premium Auto, aparţinând grupului Țiriac Auto, Călinescu bifează un contract de 10,5 milioane de euro, firma sa, Pro Optica, urmând să furnizeze binocluri, ochelari de vedere pe timp de noapte etc. Interesant este că un posibil concurent, IOR Bucureşti, al cărei acţionar majoritar este Ministerul Economiei, nu a depus nicio ofertă. În schimb, a depus Călinescu o scrisoare de intenţie pentru preluarea IOR.

Peste o sută de milioane de euro valorează contractele atribuite în acest an de Ministerul Finanţelor unor firme care „sprijină“ astfel aderarea României la Spaţiul Schengen. Multe din ele au lipici la banul public.

Animozităţile recen

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 42 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 41 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 21 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 57 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 4 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°