13 octombrie 2013! O zi importantă pentru doi investitori, unul cu experienţă în frumoasa Italie şi întors cu tot ce a învăţat mai bine din sfera restaurantelor de acolo. Dl. Condrache Ionuţ n-a venit cu mâna goală şi a adus cu el pe unul din elitele artei culinare din Italia, pentru a-şi pune la dispoziţie toată priceperea pentru satisfacerea gusturilor şi pretenţiilor sătmărenilor.
Din interviurile, multe la număr, cu diverşi invitaţi la deschiderea oficială, am aflat ce înseamnă cu adevărat un local perfect. Am aflat şi ce are acest local deosebit de cele cu care suntem obişnuiţi. Am aflat de la oameni care au fost în ţară şi în afară la restaurante asemănătoare, ce s-ar putea organiza aici, în afară de funcţionarea ca restaurant obişnuit. Acestea raportat la numărul mare de locuri, la împărţirea spaţiului, la bucătăria impecabilă şi înzestrată cu aparatură modernă, la muzică şi multe altele.
Impresionează mult uniforma personalului, încât contrastul alb-negru impune sobrietate, ordine, curăţenie şi bun simţ!
Intenţia patronilor este de a primi în frumosul local toate categoriile de oameni, să fie beneficiarii acestor servicii aparte. De exemplu, pentru copiii mici, la o aniversare a zilei de naştere sau onomastică, este săliţa cu jocuri, iar mâncărurile nu se aseamănă cu cele criticate pe tot globul. La fel pentru elevii claselor mici, organizat se pot face aniversări în care pot învăţa cum să se distreze, să-l cinstească pe cel sărbătorit. Elevii mari îşi pot sărbători majoratul cu totul mai elegant şi mai civilizat, încât să nu se uite nicicând sărbătoarea împlinirii vârstei atât de importante în viaţa omului. Tot aici, instituţiile, serviciile îşi pot sărbători femeile de ziua lor sau de Ziua femeii, care la noi se mai sărbătoreşte. Având în vedere poziţia centrală a localului, după manifestări importante: Ziua Naţională, Ziua Drapelului sau a I