Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană îi scrie lui Barroso: Consideraţi România gazdă a unei dezbateri a comisarilor UE cu cetăţenii

Publicat in Romania Libera, joi 4 octombrie 2012 ·

Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Senat, Mircea Geoană, i-a transmis Preşedintelui CE, Jose Barosso, o scrisoare prin care îl îndeamnă să considere România ca gazdă a uneia dintre dezbaterile comisarilor UE cu cetăţenii statelor membre, care au loc între septembrie şi decembrie, scrie Mediafax.

"Trăim momente de cumpănă, dar şi de inspiraţie pentru proiectul european. Sarcină pe care o avem cu toţii este nu doar să ne asumăm măsuri de creştere economică şi luptă împotrivă şomajului, dar şi să construim o Uniune mai bună şi mai corectă, menţionează Mircea Geoană. Dialogurile începute săptămâna trecută la Cadiz între vicepreşedintele Comisiei Viviane Reding şi alţi comisari cu cetăţenii europeni, programate între septembrie anul acesta şi decembrie anul viitor, sunt extrem de importante. Prima întâlnire a avut loc în Cadiz, Spania, acum câteva zile. Acest dialog şi această consultare exprimă solidaritatea Comisiei cu statele membre", i-a transmis Geoană lui Barosso, potrivit unui comunicat remis agenţiei Mediafax.

Potrivit acestuia, este important pentru ţările de la frontieră Europei, care nu fac parte din Zona Euro, să simtă din nou că fac parte din matricea europeană.

"Evitarea unei Europe în mai multe viteze trebuie să fie analizată atât formal, cât şi informal cu consultarea opiniei publice", a adăugat Mircea Geoană.

El precizează că cetatenii din România rămân, în vastă lor majoritate, suporteri ai Uniunii Europene.

"Totuşi, după o vară politică traumatica, publicul din România este divizat în a înţelege şi a aprecia rolul UE şi al statelor membre. Acesta este un lucru îngrijorător şi trebuie avut în vedere. Cetăţenii din România trebuie să vadă în instituţiile europene mai mult decât un tutore dur şi autoritar. Ei trebuie să vadă în aceste instituţii un prieten şi un partener", susţine Geoană, potrivit căruia, în con

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 4 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°