Doar libera initiativa, doar individualismul, in ultima instanta (si atit de indepartat, inca, de spiritul chinezesc), are sorti de izbinda pe piata valorilor economice (si nu numai economice) mondiale. Planificarea (in sens comunist) este invariabil sortita esecului. Un concept care a obsedat cumva Europa Occidentala si Statele Unite in anii '70 si '80 (ecourile sale au fost resimtite, anecdotic, si la noi) a fost acela de „pericol galben". Sintagma isi are desigur originea in vremurile coloniale, cind coliziunea unor moduri de gindire, dar si a unor societati radical diferite in ansamblu, va fi fost maxim. Era vorba in principal de japonezi, pe care sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial i-a lasat in ruine, pentru ca dupa mai putin de treizeci de ani, sa-i regasim ca pe unii dintre principalii jucatori ai economiei mondiale - rol pe care nu l-au abandonat, fireste, nici acum. Ascensiunea economica a Japoniei (colosala, in mai toate domeniile tehnologice de virf) a fost, in mare parte, perceputa ca o amenintare, cel putin in emisfera vestica. Altfel decit in cazul Germaniei - cu o evolutie economica si tehnologica asemanatoare, unele date ale acestei desfasurari de forte economice pareau incomprehensibile mentalitatii euro-americane. Oameni de afaceri cu zimbet continuu si impenetrabil, etica muncii „bizara" si relatiile in cadrul companiilor complet straine europenilor (a se vedea in acest sens excelentul roman al Ameliei Nothomb, „Uimire si cutremur"; Polirom 2006), preferinta japonezilor pentru roboti, romane sub forma de benzi desenate, jocuri ciudate, formalismul exagerat etc, etc - toate creionau un peisaj dincolo de capacitatile de reprezentare ale mentalului colectiv occidental. Ca urmare, generatoare de teama. Din nou, profetii culturali clamau o prabusire a Occidentului. Atunci, cel putin, s-au inselat. Intre timp, clubul „tigrilor" s-a largit, prin a