Surpriză la debutul Dakar-ului. Pe primele trei locuri la finalul primei etape, desfăţurată astăzi, între Colon şi Cordoba, s-au clasat două echipaje de la BMW. Victoria i-a revenit spaniolului Nani Roma, iar pe locul 3, cu o întârziere de 2:05 a sosit colegul acestuia, francezul Stephane Peterhansel. Onoarea echipei Volkswagen, marea favorită la auto, a fost salvată de ibericul Carlos Sainz, care a terminat la 2:07 de compatriotul său.
Pe prima parte a etapei s-a evidenţiat americanul Robby Gordon (Hummer). Cunoscut pentru stilul său debordant, acesta a fost cel de-al 3-lea plecat în cursă. Şi imediat a încercat să-i ajungă pe De Villiers şi Peterhansel. La km 100 Gordon a ratat un viraj şi s-a trezit în decor. Din fericire pentru el, incidentul nu a fost grav, pierzând doar câteva secunde. Nici maşina sa nu a fost avariată. Astfel că Gordon a terminat etapa pe locul 6, la 4:48 de Roma.
Succesul lui Nani a fost cu atât mai surprinzător cu cât Peterhansel şi Sainz au fost cei mai activi în prima parte a etapei, ei lansând şi primele atacuri.
Nici ceilalţi favoriţi n-au pierdut timpul aiurea. Al-Attyah şi De Villiers (ambii de la Volkswagen) au terminat pe locurile 4, respectiv 5, având întârzieri care pot fi recuperate - 3:29, respectiv 4:31.