Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stăncioiu, convocat la Euro de pe plajă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 mai 2008 ·

Piţurcă a renunţat la Dani Coman, accidentat. În locul rapidistului a fost chemat portarul de la CFR Cluj. Sursa: Rompres

Accidentările perturbă programul de pregătire al echipei naţionale de fotbal a României. Cu 13 zile rămase până la startul Campionatului European, portarul Daniel Coman s-a lovit la degetul mare de la mâna stângă şi va rata prezenţa la turneul final. Giuleşteanul a devenit indisponibil pentru trei săptămâni. După ce a aflat verdictul medicilor, Piţurcă a decis să renunţe la Coman şi, în locul acestuia, l-a convocat pe Eduard Stăncioiu, de la CFR Cluj, care a apărat fantastic în finala Cupei României. În noile condiţii, timişoreanul Marius Popa a devenit portarul numărul doi, după Bogdan Lobonţ.

EVZ: Edi, cum ai primit vestea convocării?

Eduard Stăncioiu: M-a sunat domnul Dan Apolzan. La început am crezut că e o glumă, că mă ia cineva la mişto. Mi-am dat seama, până la urmă, că este vorba despre ceva serios. Domnul Apolzan mi-a spus că s-a accidentat Dani Coman şi domnul Piţurcă s-a gândit la mine. Îmi pare sincer rău pentru Coman. N-aş fi vrut să ajung astfel la naţională. Îmi făcusem planurile să văd Euro la televizor.

Unde te aflai când te-a sunat Dan Apolzan?

Eram pe plajă, în Insula Elba (n.r. - din Marea Mediterană), alături de soţie şi de George Galamaz. Aveam un program lejer. Chiar prinsesem gustul pastelor şi al fructelor de mare. Mâineseară (n.r.- astă-seară), la ora 18.00, voi fi în ţară, pentru a merge în cantonamentul naţionalei.

Te-ai supărat că ţi-a fost stricat concediul?

Nu, normal că nu m-am supărat. So- ţiei mele nu i-a picat prea bine, dar o împac eu!

La un moment dat, te gândeai să pleci de la CFR, nemulţumit că nu jucai. Cum vezi schimbarea completă de situaţie?

Tot ceea ce mi s-a întâmplat nu dovedeşte decât că, acolo sus, cineva mă iubeşte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 28 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum o ora
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

Constanţa: Tânăr arestat după ce a lovit cu pumnul în faţă un jandarm

Mediafax acum 21 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia şi poliţiştii au reţinut marţi, pentru 24 de ore, un minor de 16 ani, pentru ultraj. Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zil

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 35 minute
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°