Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de bistriţeni pleacă săptămânal în Spania, la cules de struguri

Publicat in Adevarul, vineri 14 septembrie 2012 ·

Sute de bistriţeni, mulţi dintre ei tineri absolvenţi de liceu, umplu, săptămânal, până la refuz autocarele care pleacă spre Spania, oamenii asumându-şi toate riscurile călătoriei, numai să ajungă să muncească în străinătate, unde a început un nou sezon la cules de struguri.

În faţa unei firme de transport internaţional din Bistriţa, situată pe strada Năsăudului, joi se făceau îmbarcări în două autocare. În timp ce în sediul firmei era un adevărat furnicar, fiindcă se făceau ultimele pregătiri pentru plecarea maşinilor cu destinaţia Madrid, pe trotuarul din faţa companiei oamenii îşi luau rămas bun de la rudele care i-au condus.

Majoritatea pleacă pentru o lună, dar dacă vor găsi loc de muncă cu durată mai mare, spun că nu vor ezita să rămână.

Leontina Petrinca din satul Salva este o femeie trecută de 45 de ani. Are accent spaniol. Recunoaşte cu mândrie că nu e prima oară când pleacă să muncească pentru spanioli.

"Acum mă duc la mandarine. Nu e aşa de bine, dar faţă de România e cât de cât mai bine. Aici nu faci nimic, dar acolo cât de cât mai trăieşti. Nu se mai fac banii cum se făceau odată, dar totuşi mai sufli un pic. La mandarine, nu ştii niciodată câţi bani faci pe zi. Poţi să faci 10 euro, poţi să faci 50. Nu se ştie niciodată. Plăteşti chirie, plăteşti mâncare, apă, curent şi rămâi cu foarte puţini bani. În ţară, dacă aş rămâne la vârsta mea, nu mă ia nimeni la lucru. Spaniolii nu pun baza pe câţi ani ai. Pe ei îi interesează dacă poţi lucra, pe când la noi, în România, te întreabă câţi ani ai, dacă eşti tânăr şi frumos. Aici, în ţară la noi, e foarte greu. Păcat că ni s-au întrăinat copiii şi s-au dus în lume. România va fi o ţară fără viitor", spune ea.

Priveşte cu regret în jur şi vede o mulţime de tineri gata de plecare, care o vor însoţi pe drumul până la Madrid.

"Pleacă tinerii, dar am ajuns şi noi, bătrânii, să plecăm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 13 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 28 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marcel Ciolacu, gafă monumentală la Timișoara: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“ VIDEO

Adevarul acum 22 minute
Marcel Ciolacu a făcut o remarcă deloc inspirată într-o conferință de presă la Timișoara, precizând că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Gafa premierului a fost sesizată imediat și taxată prin grimase de către colegii săi

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

Mediafax acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întâlnirea are loc în timpul vizitei pe care Blinken o face în China. Liderul chinez a spus că SUA şi China ar trebui să fie parteneri, nu rivali.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°