Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spărgătorii de apartamente se antrenează pentru Sărbători

Publicat in Adevarul, vineri 18 decembrie 2009 ·

Poliţiştii le recomandă băcăuanilor care pleacă în vacanţă să-şi lase casa în grija vecinilor. Conform statisticilor, anul acesta s-a înregistrat cel puţin o spargere de locuinţele a celor care stau la bloc.

Oficialii Poliţiei avertizează că spărgătorii de locuinţe nu au vacanţă şi se aşteaptă ca numărul „loviturilor“ date de aceştia să crească spectaculos în perioada Sărbătorilor. Oamenii legii spun că sărăcia generată de criza financiară este principalul factor favorizant şi că îi poate determina pe hoţi să capete un curaj nebun.

„Recomandarea noastră către băcăuanii care vor să-şi părăsească domiciliile de Sărbători este să roage un vecin să le supravegheze locuinţele. Cum la sfârşit de an se mai umblă cu ursul sau capra, este bine să nu fie permis accesul persoanelor străine în locuinţe, indiferent de conjuctură“, spune comisarul-şef Valerica Manole, şeful Serviciului Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău.

La cele mai multe spargeri de locuinţe care s-au înregistrat în municipiul Bacău hoţii s-au orientat, mai ales, către apartamentele unde ştiau că găsesc bani şi bijuterii. Nicio ţintă nu a fost aleasă la întâmplare, după cum nici infractorii nu acţionează fără să studieze în amănunt locul. „Pe mine m-au jefuit cât am fost plecat la muncă în Italia. Au aflat probabil că nu sunt acasă şi credeau că am bani mulţi şi bijuterii. Nu prea au avut ce să fure, dar au stricat uşa şi au răscolit casa“, ne spune Ion M., una dintre victime.

Nicio zi fără un jaf

Ţinând cont de statisticile poliţiei, se poate spune că în fiecare zi a acestui an a fost jefuit cel puţin un băcăuan. Principalele moduri de operare ale hoţilor sunt forţarea butucului, escaladarea pereţilor, ruperea butucului, folosirea de chei potrivite sau chiar legarea de prietenii cu diferiţi membri ai familiei.

„De

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°