Andrei Ujică s-a aşezat prost în «autobiografia» lui Ceauşescu.
Zilele trecute am încercat să-i povestesc la telefon unui prieten filmul lui Andrei Ujică, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu". Nici bine n-am legat două fraze, că prietenul meu a sărit ca ars: este un afront la adresa românilor, o bătaie de joc, este ca şi cum un film despre Hitler, de exemplu, ar rula în Israel fără să spună că ăla a fost un criminal, de neimaginat!, dar noi, românii, înghiţim orice!, mi-a strigat omul şi mi-a trântit telefonul. Amicul nu văzuse filmul, dar îl enervase ideea de „autobiografie". (Ca să nu pară un personaj inventat, să-i dau numele: Mihai Pavelescu, 43 de ani. În comunism, a fost un român cuminte. N-a răspândit manifeste anticomuniste, n-a umblat cu securiştii după el ca Mircea Dinescu şi nici n-a apucat să fie exilat la Tescani şi să-l asculte pe Andrei Pleşu cum cânta vesel în '89: „La Bacău, la Bacău, într-o mahala/ S-a întâmplat, s-a întâmplat mare dandana...".)
Vinovat de reacţia violentă pe care i-am provocat-o amicului, am început să-mi povestesc singur filmul. Ca un copil care-şi spune povestea preferată, dar pe care n-o înţelege. Secvenţele de epocă, din arsenalul propagandei de partid, montate fără niciun comentariu din off, relatează mărirea şi decăderea lui Ceauşescu. Filmul se vrea oglinda în care Ceauşescu s-a admirat timp de 25 de ani. L-am văzut pe secretarul general al partidului umblând prin pieţele pline cu mâncare, de Ziua Recoltei, pe ogoare şi în uzine. L-am văzut condamnând în '68 invazia sovietică din Cehoslovacia. Ce conducător curajos!
L-am văzut cum în anii '70 susţinea unificarea celor două Germanii, dizolvarea simultană a celor blocuri militare şi retragerea trupelor străine din Europa. Ce vizionar! L-am văzut în caleaşca Reginei Angliei, la Casa Albă invitat de Jimmy Carter şi vorbind tête-à-tête cu Leonid Brejnev. C
