Poliţia turcă a arestat, astăzi, la Adana, în sudul ţării, 20 de persoane bănuite că aparţin unei ramuri a reţelei Al-Qaeda, confiscând arme şi muniţii, potrivit agenţiei de presă Anatolia, scrie AFP.
În această dimineaţă, aproape 300 de agenţi ai unei unităţi speciale antiteroriste au descins simultan la 25 de adrese din diferite cartiere ale oraşului.
Arme, muniţii şi materiale informatice conţinând documente suspecte au fost confiscate de la domiciliile persoanelor arestate.
O celulă turcă a reţelei Al-Qaeda este considerată responsabilă de atentatele comise la Istanbul, în noiembrie 2003, împotriva a două sinagogi, a consulatului britanic şi băncii britanice HSBC, care s-au soldat cu 63 de morţi.
În septembrie, numărul doi al reţelei teroriste, egipteanul Ayman al-Zawahiri a rostit ameninţări către Turcia, când aceasta a preluat comanda forţelor NATO de la Kabul, Afganistan.
CITIŢI ŞI:
Răzbunarea familiei Bin Laden