Grupul francez Societe Generale anticipează scăderea semnificativă a veniturilor diviziei de investment banking în acest an faţă de 2011, din cauza creşterii costurilor de finanţare şi măsurilor de degrevare a portofoliului, potrivit unui document intern al băncii, citat de Reuters.
Societe Generale, prezentă şi în România prin BRD, a decis să reducă puternic activitatea pe segmentele de finanţare pentru proprietăţi, transporturi de marfă şi aeronave, sau să iasă de pe aceste pieţe, informează Mediafax.
Totodată, a doua mare bancă franceză vrea să-şi restrângă operaţiunile de trading de energie din America de Nord, potrivit documentului transmis reprezentanţilor angajaţilor, obţinut de Reuters.
"SocGen CIB (corporate and investment banking - n.r.) anticipează o scădere semnificativă a veniturilor pentru 2012 comparativ cu 2011, din cauza costurilor mai ridicate legate de finanţare şi reducerea portofoliului de active", se spune în document.
Un purtător de cuvânt al băncii a amintit că SocGen a avertizat deja că măsurile de reducere a datoriilor şi restrângere a activelor vor afecta veniturile cu 750 milioane euro.
"Este o scădere importantă şi exclude costurile legate de vânzări de active", a afirmat repezentantul grupului.
Asemenea altor mari bănci europene, SocGen reduce personalul şi restrânge activităţile de creditare pentru a face faţă crizei datoriilor de stat din zona euro, care a îngheţat pieţele de credit şi a redus anul trecut cotaţiile bursiere ale acţiunilor la jumătate.
Strategia de investment banking a Societe Generale se va concentra pe pieţele "de bază", precum Europa, şi pe activităţi ca finanţarea destinată tradingului de mărfuri şi derivatelor equity, segmente unde grupul are un avantaj competitiv, se spune în document.
Banca va efectua investiţii "selective" pe mari pieţe emergente, precum Brazilia, Chi