Elevii de clasa a IX-a, de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ din Panciu, au participat, sâmbătă, la ceremonialul de iniţiere, ce a constat într-o serie de activităţi dinamice folosite în educaţia non-formală. Acţiunea a avut loc în cadrul unui proiect implementat de Clubul de iniţiativă voluntară IMPACT „Perfect LIS“, derulat de unitatea de învăţământ pănceană. Proiectul se numeşte „Toamna, LIS îşi numără bobocii“, ediţia a doua. Pe lângă iniţiere, mai presupune şi realizarea teatrului forum, în perioada 7-31 octombrie, cu elevii claselor a IX-a, având diferite teme: violenţa, discriminarea.
„Prima ediție s-a desfășurat anul trecut, 2012-1013, pentru a diminua actele de violenţă verbală și fizică de la începutul oricărui nou an școlar, ce vizau elevii de clasa a IX-a, așa numita «Boboceală». Anul acesta, dat fiind faptul că astfel de cazuri de violentă nu s-au mai întâmplat la noi în liceu și tindem să credem că și proiectul nostru de anul trecut a avut un aport în ameliorarea situației, am schimbat puțin formula, astfel că, de data această am dorit să fie ca un «Ceremonial de bun-venit pentru bobocei». Au participat aproximativ 50 de elevi din clasele IX, X, XI, XII“, se arată într-un comunicat semnat de eleva Cristina-Maria Apostu, membră a Clubului IMPACT „Perfect LIS“.
Potrivit acesteia, prin implementarea proiectului s-a dorit integrarea mai rapidă a elevilor de clasa a IX-a în liceu, o mai bună cunoaștere și autocunoaștere. „L-am ajutat, credem noi, pe tânărul licean să capete mai mult curaj în forțele proprii, în capacitatea lui de a se împrieteni cu «veteranii» liceului, de a scăpa de timiditate și, prin această primire, i-am lăsat o amintire și o experiență plăcută“, se arată în comunicat.
Elevii de clasa a IX-a, de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ din Panciu, au participat, sâmbătă, la cere