Georgică Cornu, preşedintele grupului de firme Izometal-Confort, a trimis o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Ciuhandu, la acuzaţiile de fals în înscrisuri oficiale.
Georgică Cornu susţine că toate acuzaţiile sunt nefondate, iar la baza acestui conflict stă de fapt un proces aflat pe rol la Tribunalul Timiş. Cornu a pus la dispoziţie copia procesului verbal de recepţie a lucrării de modernizare a bulevardului Liviu Rebreanu, precum şi copii ale documentelor din procesul aflat pe rol la instanţele judecătoreşti.
„Sunt consternat de atacurile agresive concentrate de dumneavostră şi funcţionarii publici din primăria timişoarei, la adresa mea şi a companiilor pe care le patronez. Ultimul este conferinţa de presă din data de 10.01.2012, în cadrul căreia m-aţi acuzat de falsificarea semnăturii şi a ştampilei într-un act oficial.
Deoarecere în ziua în care aţi organizat conferinţa de presă nu mă aflam în localitate, nu am putut susţine un punct de vedere pertinent la întrebările venite telefonic din partea presei, motiv pentru care formulez prezenta adresă şi vă comunic faptul că în cursul zilei de 11.01.2012 am realizat o anchetă internă în rândul angajaţilor SC Confort SA pentru a verifica acuzaţiile care mi se aduc”, transmite Georgică Cornu.
Omul de afaceri susţine că s-a desplasat personal pe lucrarea executată de SC Confort SA pe bulevardul Liviu Rebreanu, Calea Şagului, şi a constatat că acest bulevard cât şi trotuarele aferente acestuia sunt într-o stare foarte bună.
„Vă informez că toate reparaţiile pe perioada de garanţie au fost executate la timp în condiţiile în care proiectul iniţial prevedea pe acest tronson un trafic uşor. Iar în realitatea circulau autovehicule de tonaj mare. În concluzie, acestă lucrare a fost bine executată, fapt care este dovedit de procesul verbal de recepţie încheiat la data de 22.08.2008, semnat