Cine ridica manusa? Primarul de Iasi, Gheorghe Nichita, si-a prezentat, recent, bilantul activitatii pe anul 2005. Imbarcindu-i pe ziaristi intr-un autocar, a facut un tur de onoare al orasului pentru a-si trece in revista realizarile. Ca impactul sa fie cit mai puternic, iar impresia de misiune indeplinita sa fie coplesitoare, in timp ce autobuzul rula pe sosea, angajatii Primariei alergau in fata masinii si asfaltau de zor, dadeau cu matura si plantau trandafiri si panselute de o parte si alta a carosabilului. Au lipsit insa masele de "sustinatori", probabil pentru ca expeditia a avut loc pe o ploaie mocaneasca. Dupa doi ani de mandat, primarul Nichita nu are multe de aratat cetatenilor. Dintre marile promisiuni ale primarului din campania electorala, putine au prins contur: reabilitarea sistemului de termoficare si concesionarea iluminatului public. Problema autobuzelor MAZ trebuie privita intr-un context mai amplu, al reconfigurarii transportului in comun, si este prematur un bilant. In rest, multe nerealizari: parcari tot nu sint, relatia functionarilor din Primarie cu cetatenii a ramas la fel de proasta, sistemul integrat de asistenta sociala lipseste , marile proiecte urbanistice si de infrastructura sint doar la nivel de intentii etc. etc. In aceste conditii, mai degraba vitrege pentru primar, apare intrebarea de ce Nichita s-a incapatinat sa prezinte electoratului un bilant? Evident, explicatia cea mai simpla consta in faptul ca, ajungind la jumatate de mandat, era normal ca primarul de Iasi sa arate ce a mai facut pentru ieseni. Ciudat este ca Nichita si-a facut public doar bilantul pe 2005, si asta aproape de jumatatea lui 2006. Daca il prezenta, in aceeasi maniera auto, doar in urma cu vreo doua luni, viata primarului (si a ziaristilor insotitori) ar fi fost in mare pericol din cauza craterelor cascate in soselele Iasului. In realitate, prin oferirea unui