Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localnicii din Dumbrăveni duc lipsă de poştaşi

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 28 octombrie 2013 ·

Primarul de la Dumbrăveni, Valentin Tîlvăr se plânge de faptul că activitatea serviciului de poștă din comuna pe care o păstorește este aproape paralizată. Edilul spune că la acest moment un singur oficiant mai lucrează la ghișeul de la Dumbrăveni, iar corespondența nu mai ajunge la cetățeni. „Situația s-a agravat în ultimele două luni, dar la acest moment suntem paralizați pur și simplu. Oamenii din comună sunt extrem de nemulțumiți, vin la mine și cred că poșta este în subordinea primăriei. În fiecare zi am plângeri de la locuitori că nu mai primesc pensiile, că nu mai primesc alocațiile pentru copii, corespondența nu mai este adusă și tot așa. Doi dintre factorii poștali au ieșit la pensie, iar unul și-a dat demisia”, a spus primarul Valentin Tîlvăr.

Acesta afirmă că a luat legătura cu șefii de la Poștă de la Focșani, care i-au promis că situația se va rezolva în cel mult două săptămâni, însă a trecut deja o săptămână și ceva până acum „și nu s-a schimbat nimic“. „Au spus că vor angaja personal ca să poată funcționa poșta de la Dumbrăveni”, a mai spus primarul.

Acesta a mai adăugat că localul unde funcționează Oficiul Poștal de la Dumbrăveni este în curs de reabilitare. În cel mai scurt timp vor fi schimbate tâmplăria de la exterior cu cea de termopan, tabla de pe acoperiș, dar va fi refăcută și fațada clădirii. Edilul din Dumbrăveni a spus că pentru a nu-i pune pe drumuri pe locuitorii în vârstă, dar și pe părinții copiilor care primesc alocațiile prin poștă, a montat de câteva zile un bancomat la sediul primăriei. „Am adus un bancomat de la o bancă, de la care pot fi scoși banii de alocații, de pensii fără a fi percepute taxe la extragere a sumelor de bani de pe card. Este destinat cu precădere copiilor și celor care au pensii”, a mai spus primarul.

Reprezentanții Poștei de la Focșani au precizat că până nu se termină procesul de reorg

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 34 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 40 minute
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°