Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendumul pentru Roşia Montană, subiect de dezbatere în Canada. Gabriel Resources a câştigat 3,5 milioane dolari în două zile la bursă

Publicat in Adevarul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Decizia Consiliului Judeţean Alba privind organizarea unui referendum privind oportunitatea proiectului minier de la Roşia Montană este subiect de dezbatere şi în Canada. Compania canadiană Gabriel Resources a publicat un comunicat de presă pe site-ul bursei din Toronto.

Gabriel Resources Ltd. este acţionarul majoritar (80,69% din acţiuni) al companiei Roşia Montană Gold Corporation, care deţine licenţa de explorare şi a iniţiat proiectul de exploatare a zăcământului de aur din Munţii Apuseni.

„Gabriel Resources şi Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) salută oportunitatea de a se obţine o opinie independentă şi reprezentativă din partea comunităţilor care vor beneficia cel mai mult şi vor fi afectate de proiect. Munţii Apuseni sunt o zonă care se confruntă cu o sărăcie extremă, care suferă de pe urma moştenirii problemelor grave de mediu şi a patrimoniului cultural lăsat în paragină, provocate de exploatările miniere din trecut. Chiar dacă rezultatul referendumului propus nu va avea o obligaţie legală, va oferi ocazia de a ilustra impactul pozitiv al proiectului minier în reabilitarea mediului înconjurător, crearea de locuri de muncă şi salvarea patrimoniului cultural pentru această zonă cu tradiţie minieră foarte veche”, se afirmă în comunicatul Gabriel Resources. Reprezentanţii companiei miniere sunt, astfel, foarte siguri pe un rezultat pozitiv la referendum. Consultarea publică are loc în 35 de localităţi din Munţii Apuseni cu o populaţie cu drept de vot de aproximativ 72.000 de persoane.

În comunicat este prezentată şi o declaraţie a preşedintelui companiei canadiene, Jonathan Henry. „Referendumul ar trebui să ofere locuitorilor din comunităţile care vor beneficia şi vor fi cele mai afectate de proiectul minier oportunitatea de a exprima dorinţele lor pentru prosperitatea lor viitoare. Credem că referendumul va demonstra clar că oa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°