Cel mai modern complex de găzduire şi protecţie al animalelor din România va fi construit din banii cetăţenilor germani. În urma unui parteneriat încheiat între Asociaţia „Milioane de prieteni”, Serviciul Public pentru Gestionarea Animalelor (SGA) şi un ONG de protecţie al animalelor din Germania – „BMT”, cel din urmă strânge bani de la cetăţeni pentru construcţia complexului de găzduire şi protecţie ce va fi ridicat la Braşov.
Proiectul acestui complex a fost prezentat în luna februarie la Munchen, însă construcţia lui ţine doar de modul în care partea germană reuşeşte să asigure finanţarea. „Asociaţia pentru Protecţia Animalelor din Germania a început să strângă bani încă din primăvară şi, din câte ştiu eu, continuă strângerea de fonduri. Este cel mai mare ONG care activează pe acest domeniu în Germania şi totul ţine de cum se mişcă ei”, a declarat Flavius Bărbulescu, directorul SGA Braşov.
La sfârşitul anului trecut autorităţile anunţau că în cursul anului 2008 va începe construcţia acestui complex. În viitorul aşezământ, animalele vor beneficia de aer condiţionat, încălzire centrală, controlul umidităţii, tratament şi îngrijire. Complexul va oferi şi facilităţi de pensiune pentru companionii care nu pot fi luaţi de stăpâni în concediu. Cel mai modern complex de găzduire şi protecţie al animalelor din România va fi construit din banii cetăţenilor germani. În urma unui parteneriat încheiat între Asociaţia „Milioane de prieteni”, Serviciul Public pentru Gestionarea Animalelor (SGA) şi un ONG de protecţie al animalelor din Germania – „BMT”, cel din urmă strânge bani de la cetăţeni pentru construcţia complexului de găzduire şi protecţie ce va fi ridicat la Braşov.
Proiectul acestui complex a fost prezentat în luna februarie la Munchen, însă construcţia lui ţine doar de modul în care partea germană reuşeşte să asigure finanţarea. „Asociaţia pentru