Va urma un mandat mult mai greu decât primul: divergenţe în cadrul coaliţiei, o opoziţie dură a socialiştilor şi atacuri din partea propriului partid
Angela Merkel va reuşi să îşi păstreze funcţia de cancelar, însă victoria este una cu gust amar. Partidul său (alianţa CDU-CSU, conservatori) a obţinut cel mai slab rezultat din 1949 până în prezent - 33,8% din voturi, potrivit rezultatelor. Chiar şi acest rezultat a fost obţinut numai datorită popularităţii Angelei Merkel (ale cărei decizii sunt sprijinite de trei sferturi dintre germani), relatează The Guardian.
Lucrurile nu au stat mai bine nici în tabăra social-democraţilor (SPD), care au obţinut şi ei un rezultat mult sub aşteptări: 23,5%. Mare parte din electoratul tradiţional al SPD a migrat către Stânga radicală (Die Lienke). Partidul, fondat în 2007 prin fuziunea foştilor comunişti din Germania de Est (PDS) şi câţiva disidenţi de la SPP, a ajuns acum la zece puncte procentuale de socialişti, scrie Der Spiegel. Adevăraţii învingători par să fie liberalii - FDP - care, cu cele 14,6% din voturi au reuşit cel mai bun scor atins vreodată de acest partid (cu 5% mai mult ca în 2005). Totodată, ei vor reveni la putere, după 11 ani petrecuţi în opoziţie, după ce Angela Merkel a anunţat că CDU-CSU va face alianţa cu FDP pentru următorul mandat. Noua alianţă va dispune de o majoritate confortabilă în Bundestag - camera inferioară - 332 de locuri din 622, cu 15 locuri mai mult decât majoritatea absolută.
Lupte pe toate fronturile
Social-democraţii, care au suferit cea mai grea înfrângere din ultimii 60 de ani (cu 11 procente mai puţin decât în 2005), vor trece într-o "opoziţie dură", potrivit candidatului învins, Frank Walter Steinmeier. Iar o opoziţie de stânga mai bine coagulată, împreună cu Stânga radicală şi Verzii (care ar avea, împreună, 290 de mandate) îi vor face viaţa grea Angelei Merkel.