Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACTA, ITU şi ridicolul

Publicat in Revista22, marți 28 februarie 2012 ·

Guvernul României a amânat, într-un final, ratificarea ACTA, până când Curtea Europeană de Justiţie va da o decizie în acest sens, urmând astfel, cu ceva întârziere, exemplul confraţilor din Bulgaria, Lituania, Austria, Polonia şi Cehia, ţări care, iniţial, fuseseră de acord cu tratatul.

Comisia Europeană a apelat la Curtea Europeană de Justiţie pentru a determina dacă Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Cum era de aşteptat, după argumentele formulate de societatea civilă şi diferiţi experţi împotriva acordului, orice demers referitor la adoptarea tratatului a fost blocat.

Deşi a fost negociat de UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, cu rolul de a combate contrafacerea în sens larg, de la medicamente şi piese auto la pirateria pe Internet, ACTA a reuşit, de fapt, să provoace controverse pe mai multe niveluri. Mii de europeni au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva prevederilor tratatului, la scurt timp după ce 22 de ţări europene, printre care şi România, şi-au dat, la 26 ianuarie, avizul pentru aderare. Protestatarii au reclamat, printre altele, faptul că nu a fost consultată opinia publică.

Ulterior, unii politicieni europeni şi-au cerut scuze public, recunoscându-şi actul de „nepăsare civică“, încercând să şteargă cumva greşeala făcută, în timp ce, în ţară, mai mulţi oficiali ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ai Oficiului Român pentru Drepturi de Autor au avut schimburi de replici dure cu reprezentanţi ai societăţii civile.

La nivelul Parlamentului European, deputaţii au constatat că se află într-o situaţie dificilă. Conform Tratatului de la Lisabona, care nu a extins suficient prerogativele Parlamentului în domeniul politicii comerciale comune, Legislativul poate doar să ra

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 37 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum o ora
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum o ora
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°