Noua noutate a vietii politice romanesti e vechiul, asa cum noua zi a gandirii noastre colective e noaptea, iar noua competenta e impostura.
Acest paradox multiplu si inversionist desavarseste o deprindere antrenata dur sub comunism si scapata in castigator, dupa mai putin de doi ani de arbitraj european. In adancimea ei patologica, inversiunea totala a vietii noastre publice si cu amanuntul se hraneste din frica de valoare, vizeaza distrugerea competitiei si pregateste o noua aservire. Esenta acestui efort e pretentia ipocrita, iar efectul final e controlul, acolo unde lucreaza, aparent, libertatile democratice.
Romania a devenit locul unei comedii frenetice si perverse: singurul stat din lume, cu posibila exceptie a morbidei Zimbabwe, in care opozitia e de vina pentru toate deciziile si actiunile Guvernului.
Publicitate
PNL? PSD? Doua partide mici de care nu s-a mai auzit nimic. Avem singura scena mediatica in care o intrebare si numai una are statut permanent: dar PDL-ul? Cu varianta: dar Basescu? Insistenta chinezeasca a acestei tehnici de exterminare a bunului-simt a perforat opinia publica si domneste, acum, cu forta hipnotica, in orice discutie, vamuind cel mai marunt rationament.
Adevarul de fier al propagandei comuniste spunea ca o minciuna repetata de o mie de ori devine adevar. Adevarul nichelat al propagandei mediatice la zi spune la fel, dar are avantajul seducator al minciunii care nu se mai sprijina pe decret, ci lasa impresia concluziei libere, a punctului in care converg o mie de izvoare separate. Suma ideilor publice se retrage intr-un refren unic. Dreptul neingradit la optiune, in gura mare, in presa libera sau la urne, se impaca, magulit de aparentul lui discernamant, cu o noua forma de dominatie si control.
Restul vine din adaptare, cel de-al doilea reflex tipic romanesc pe care soc
