Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bihor: Subofiţer de poliţie, reţinut după ce a fost prins când primea 400 de euro de la un şofer

Publicat in Mediafax, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Un subofiţer de la Poliţia Valea lui Mihai a fost reţinut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost prins în flagrant de poliţişti şi procurori ai Parchetului Tribunalului Bihor când primea 400 de euro de la un şofer din Sălaj pentru a-i facilita o soluţie favorabilă într-un dosar.

Subofiţerul a fost prins în flagrant când primea 400 de euro, bani pe care i-ar fi cerut unui şofer din Sălaj, cercetat pentru infracţiuni la Codul Rutier, căruia i-ar fi promis în schimb că va interveni pe lângă un procuror pentru a-i obţine o soluţie favorabilă în dosar.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bihor, Cristian Ardelean, a declarat că denunţătorul subofiţerului fusese prins la volanul unei maşini cu numere de înmatriculare expirate şi era anchetat de către un procuror de la Parchetul Judecătoriei Marghita pentru conducere a unui autoturism cu numere de înmatriculare false.

"Pentru fapta respectivă, conform uzanţelor din Parchetele bihorene, procurorii dispun soluţii de scoatere de sub urmărire penală, cu amenzi administrative şi suspendarea permiselor de conducere pentru o perioadă de trei luni", a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Potrivit sursei citate, convins că bărbatul nu este la curent cu această practică, poliţistul l-a chemat la audieri, iar în timpul discuţiilor s-a oferit să îi rezolve el soluţia respectivă, în schimbul a 400 de euro. Însă, imediat după întrevedere, la întoarcerea acasă, bărbatul s-a prezentat la Serviciul judeţean anticorupţie din Zalău pentru a-l denunţa. De aici, a fost trimis la Oradea, însă având în vedere calitatea de subofiţer a poliţistului, cauza a fost declinată procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care, vineri seară, împreună cu poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a acestuia.

"Subofiţerul a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 30 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 18 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°