Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clinică de cardiologie… peste 49 de ani?

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 20 iulie 2007 ·

Paul Becheanu (foto), consilier local liberal şi directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Braşov, s-a arătat nemulţumit de faptul că, împreună cu Maria Ghişe şi Marius Nica, a fost acuzat de faptul că se opune proiectului unei cli-nici de cardiologie în locaţia actuală a Secţiei Tractorul a Spitalului Judeţean.

Becheanu susţine că a încercat să îi facă pe aleşii locali să înţeleagă că singura formă de asociere pe care o face municipalitatea cu un investitor privat este prin punerea la dispoziţie a unui teren viran pe care aceştia să construiască o nouă clădire şi nu oferirea de spaţii gratuite. De asemenea, Becheanu spune că „CL Braşov s-a făcut de râs şi a votat o asociere care nu poate avea loc, cu cineva care nu are experienţă”.

De altfel, consilierul a prezentat şi o adresă prin care viceprimarul Adrian Gabor respingea, anul trecut, un proiect medical al societăţii Hiperdia SRL, promovat de aleşii liberali. Motivaţia din acel act era că, „CL Braşov a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani către CJ Braşov”, societatea fiind invitată să discute cu administraţia judeţeană. În aceste condiţii, compania Hiperdia SRL ar fi îndreptăţită să dea în judecată CL Braşov pentru că a fost tratată diferenţiat.

Becheanu mai spune că societatea timişoreană Cardioexpert SRL nu are niciun fel de experienţă în administrarea unor clinici. „Este o societate care are doi angajaţi, cu sediul într-un apartament, cu ultimul bilanţ anual de 15.000 de euro, după cum arată datele de la Registrul Comerţului”, a mai spus şeful CJAS Braşov.

Liberalul este dezamăgit de situaţia creată de Consiliul Local, mai ales că astfel se demonstrează faptul că primarul George Scripcaru, preşedintele PD Braşov, şi consilierii democraţi se opun deschiderii unui spital modern la Hărman. „Sunt scârbit de modul în care se discută despre această

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 18 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 46 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°