Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONFLICTUL TURCIA - SIRIA: Autorităţile siriene îl acuză pe premierul turc că minte cu privire la armele din avionul interceptat

Publicat in Romania Libera, vineri 12 octombrie 2012 ·

Autorităţile siriene l-au acuzat joi pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan că "minte" cu privire la armele confiscate de la bordul unui avion de linie sirian care venea de la Moscova şi a fost interceptat de Turcia, informează Mediafax.

"Premierul turc continuă seria sa de declaraţii false care vizează justificarea comportamentului ostil al guvernului său faţă de Siria", a apreciat ministerul sirian al Afacerilor Externe într-un comunicat, dezminţind din nou prezenţa armelor la bordul avionului.

"Aceste acuzaţii sunt false şi sunt lipsite de orice fundament", a declarat ministerul.

"Avionul nu transporta niciun fel de material interzis şi nicio armă. Partea care a încălcat legile şi tratatele internaţionale din domeniul aviaţiei civile este Turcia care a pus în pericol pasageri civili prin apropierea aparatelor militare (avioanelor lor) fără avertisment", a adăugat acesta.

Ministerul de Interne a afirmat într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat că declaraţiile lui Erdogan nu sunt "credibile" şi "îl provoacă să arate aceste echipamente şi muniţii confiscate pentru a dovedi ceea ce spune, măcar în faţa poporului său".

La Ankara, Erdogan a declarat că încărcătura avionului includea "echipament şi muniţie cu destinaţia ministerului sirian al Apărării", provenind de la un fabricant rus de materiale militare.

Acesta nu a precizat originea informaţiilor care le-a determinat pe autorităţile turce să intercepteze avionul companiei Syrian Air.

Materialul confiscat de Turcia cu ocazia acestei escale forţate era încă examinat în detaliu joi seară de către autorităţile turce competente, a declarat Erdogan.

Autorităţile ruse au negat, de asemenea, prezenţa la bord a armelor.

Citeşte şi:

Siria va intercepta toate avioanele turce care îi survolează teritoriul Autorităţile siriene l-au acuzat joi pe premierul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 14 minute
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum o ora
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 24 minute
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum 42 minute
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 8 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 10 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 13 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 10 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Vremea

București
acum

13°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°