Din ce în ce mai mulţi români sunt interesaţi de programarea neuro-lingvistică (NLP), care promite atingerea excelenţei în viaţă, dar şi în carieră. Dacă la început cei interesaţi învăţau mai mult prin propria documentare, bazată în principal pe lecturi, acum, cursurile de NLP au devenit populare.
Programarea neuro-lingvistică (NLP, de la „neuro-linguistic programming") are ca scop descoperirea şi modificarea structurilor („programelor") care iau naştere din interacţiunea dintre creier/sistem nervos („neuro"), limbaj („lingvistic") şi mediul înconjurător. „Este un model despre funcţionarea fiinţei umane, despre modul în care ne raportăm la realitate prin intermediul simţurilor, al diferitelor structuri din creier şi al comunicării.
Scopul este să obţinem maximum din ceea ce ne dorim, cu minimum de efort", explică Daniel Bichiş, primul român care a devenit practician, în 1998, iar în 2000 a devenit formator în NLP.
Aplicabilă în orice domeniu
Primii care au descoperit programarea neuro-lingvistică şi utilitatea sa au fost cei din Securitate, prin anii '80, spune Bichiş. „În aceeaşi perioadă, cei doi co-creatori ai NLP-ului erau foarte activi în zona CIA, în SUA. Scopul era acelaşi. Să accelereze procesele de învăţare şi să le permită spionilor, de exemplu, să capete în foarte scurt timp - câteva zile - accentul specific unor persoane native din zonele în care urmau să activeze", explică specialistul în NLP.
Abia în '98 a început să se practice şi la noi în mod oficial, după ce Bichiş a devenit trainer în domeniu. „Am făcut primele două niveluri în Elveţia. Ulterior, cursul de trainer l-am făcut în SUA", povesteşte promotorul NLP-ului în România, care a fost încadrat recent printre primii specialişti din lume în acest domeniu.
NLP-ul poate fi aplicat în orice domeniu în care oamenii vor să atingă excelenţa, spun